Ce mesaj memorabil a transmis Alexandru Bârlădeanu la moartea Seniorului Corneliu Coposu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 11 noiembrie 2019 se împlinesc 24 de ani de la moartea lui Corneliu Coposu, liderul opoziţiei din România postcomunistă. Vorbele lui Alexandru Bârlădeanu la catafalcul Seniorului au rămas memorabile.

Corneliu Coposu a fost înmormântat la Cimitirul Belu Catolic, fără funeralii naţionale, dar sute de mii de români au venit să-l conducă pe ultimul drum. La catafalcul său a venit şi Alexandru Bârlădeanu, care a spus: „Ne-am cunoscut din tinereţe. Fiecare a mers pe calea lui. Timpul a arătat că tu ai fost cel care a avut dreptate“, povesteşte Ion Andrei Gherasim, fostul său secretar. 

Corneliu Coposu a trecut prin închisorile şi lagărele de muncă: MAI Bucureşti, Malmaison, Piteşti, Văcăreşti, Craiova, Jilava, Capu Midia, Bragadiru, Popeşti-Leordeni, Rahova, Gherla, Aiud, Râmnicu-Sărat. În iulie 1962, la expirarea pedepsei, i se stabileşte domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în localitatea Rubla, până în 1964.

Secretar al lui Iuliu Maniu, apoi secretar general adjunct al Partidului Naţional Ţărănesc, Coposu a fost arestat la 14 iulie 1947. În mai 1950, după trei ani de la  momentul arestării, printr-o decizie a MAI, pe baza decretului 6/1950, primeşte o condamnare de 24 luni, majorată apoi cu încă 24 luni. Abia după şapte ani de detenţie este judecat şi condamnat de către Tribunalul Militar Bucureşti la 15 ani muncă silnică pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare” (art. 193/CP). 

Corneliu Coposu a trecut prin închisorile şi lagărele de muncă: MAI Bucureşti, Malmaison, Piteşti, Văcăreşti, Craiova, Jilava, Capu Midia, Bragadiru, Popeşti-Leordeni, Rahova, Gherla, Aiud, Râmnicu-Sărat. În iulie 1962, la expirarea pedepsei, i se stabileşte domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în localitatea Rubla, până în 1964.

De altfel, mulţi dintre deţinuţii politici, consideraţi „periculoşi pentru siguranţa statului”, au primit domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Deciziile erau date de Ministerul Afacerilor Interne, iar perioada putea varia de la 12 luni la 60 de luni. De multe ori, perioada era majorată cu alte 12 sau 24 de luni.

,La Canal, norma zilnica de sapat era dubla, 6 metri cubi, pep e cand norma din devizele Ministerului Constructiilor pentru cariere era de doar 3 metri cubi. Iar canalistii care trebuiau s-o indeplineasca ereau oameni secatuiti de vlaga, subalimentati, epuizati de o detentie prelungita. Sanctiunea care se aplica imediat era carcera in timpul noptii si taierea hranei. Infometati, cei pedepsiti mergeau a doua zi la munca si, dupa o noapte nedormita si nealimentati, munceau si mai putin, iar sanctiunea era aplicata in continuare. 

Dupa trei-patru zile si nopti nedormite si infometare, oamenii realizau norma. Era cu totul inexplicabil. Lipsiti de puterea de a presta un efort muscular, lucrau cu nervii sau, probabil, intervenea instinctul de conservare. De frica mortii realizau o norma care in mod obisnuit nu putea fi indeplinita. Acest effort avea consecinte immediate. La Capul Midia, la lucrarile grele, s-a constatat un fenomen nemaiintalnit in practica medicala: a patra forma de paralizie, necunoscuta pana atunci. Pareza piciorului si a mainii stangi, strambarea gurii, imposibilitatea de a vorbi – toate simptomele clasicei paralizii erau prezente. Oamenii se prabuseau in timpul muncii si paralizau. Toti cei care au fost atinsi de aceasta paralizie de supraefort si-au revenit dupa trei-patru luni de repaus, fara a mai prezenta sechele. Era o maladie necunoscuta in medicina.’’, conform volumului „Marturisiri. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian“. 

mormântul lui corneliu coposu foto mi

Mormântul lui Corneliu Coposu FOTO M.I.

Pe aceeaşi temă:

Ion Andrei Gherasim, şeful de cabinet al lui Corneliu Coposu: „Minerii au distrus casa Seniorului. Şi-au făcut nevoile în ea“

INTERVIU Nicolae Raţiu: „Pentru Ion Raţiu, tatăl meu, Ion Iliescu a fost mereu Ceauşescu 2“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite