Ce este „Linia Internaţională a Datei”, locul unde călătoreşti în timp. Poţi pierde sau câştiga o zi într-o secundă

Ce este „Linia Internaţională a Datei”, locul unde călătoreşti în timp. Poţi pierde sau câştiga o zi într-o secundă

Linia Internaţională a datei                                                      FOTO: National Ocean Service

„Călătoria în timp” a devenit posibilă datorită unei convenţii internaţionale din 1884. În funcţie de deplasarea ta faţă de meridianul Greenwitch poţi câştiga sau pierde o zi din viaţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

La Convenţia Internaţională a Meridianului din anul 1884 (Washington, D.C.), 26 de ţări participante au stabilit ca meridianul de 180 ° să devină „Linia Internaţională a Datei”. Meridianul trece prin mijlocul Oceanului Pacific, fiind o linie imaginară nord-sud pe glob. Acesta este situat la jumătatea distanţei în jurul lumii de la meridianul de zero grade (Greenwich), stabilit în Greenwich, Anglia, în 1852.

Linia internaţională a datei nu este o linie perfect dreaptă. Ea se abate în zona unor insule în funcţie de decizia fiecărui stat care este liber să accepte sau nu această convenţie internaţională.

Linia internaţională a datei separă două date calendaristice consecutive. Când călătorul traversează această linie devine un veritabil călător în timp. Dacă trece spre vest, este cu o zi în urmă (joi devine miercuri), dacă trece spre est, este cu o zi înainte (joi devine vineri).

„Linia Internaţională a Datei funcţionează ca o „linie de demarcaţie“, care separă două date calendaristice consecutive. Când treceţi linia, puteţi deveni un călător în timp!”, se arată pe site-ul National Ocean Service.

Aceeaşi sursă explică faptul că, în ciuda numelui său, „Linia Internaţională a Datei” nu are un statut legal internaţional şi ţările sunt libere să aleagă datele pe care le doresc în funcţie de interese politice sau economice. Linia porneşte de la Polul Nord către cel din Sud, având anumite zigzaguri în jurul frontierelor politice, cum ar fi estul Rusiei şi Insulele Aleutine din Alaska.


                                                  Sursa foto: timeanddate.com

Pentru a stabili fusul orar, s-a luat decizia ca el să fie alăturat meridianului zero, numit şi meridianul origine sau meridianul Greenwitch, după numele cartierului londonez şi al observatorului astronomic traversate de el. Acest fus are ora GMT (Greenwich Mean Time) sau UTC (Coordinated Universal Time).

De la meridianul zero – Grenweech se adaugă o câte oră spre Est şi se scade câte o oră spre Vest, la fiecare fus orar. Astfel, fusul orar 12 este Linia Internaţională a Datei care corespunde cu meridianul de 180 de grade şi va avea două jumătăţi: la stânga +12 ore (GMT+12h), iar la dreapta -12 ore (GMT-12H), adică 24 de ore diferenţă între ele.

Pe aceeaşi temă:

Oraşele subterane ale Cappadociei. Cum trăiau zeci de mii de oameni sub pământ



 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările