Cartea scrisă pe Blackberry, în librăriile din Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jurnalul unui bancher pe drumuri - Codruţ Nicolau, cartea scrisă pe Blackberry
Jurnalul unui bancher pe drumuri - Codruţ Nicolau, cartea scrisă pe Blackberry

Codruţ Nicolau, autorul volumului „Jurnal de bancher pe drumuri“, îşi va dona câştigul din vânzarea cărţii copiilor de la Casa Speranţei. Cartea a fost scrisă integral pe un telefon mobil Blackberry.

De săptămâna trecută, „Jurnal de bancher pe drumuri“ se află în librăriile din Constanţa. Lansarea volumului apărut la editura Benefica International a avut loc la Cărtureşti.  

Scrisă în totalitate pe un telefon Blackberry, de un „bancher corporatist“, aşa cum se caracterizează autorul Codruţ Nicolau, cartea se compune din mai multe e-mailuri trimise unui grup de destinatari care s-a tot mărit de-a lungul timpului.

Încurajat de reacţiile lor, Codruţ Nicolau a decis să strângă impresiile, stările, poveştile despre oameni şi teritorii, reflecţiile stârnite de obiceiurile şi normele locurilor pe care le descoperă şi le chestionează curios, într-un jurnal de călătorie atipic.

„Nu e vorba aici despre destinaţii turistice descrise cu lux de amănunte, nici despre informaţii utile călătorului care pleacă la drum cu bagajul plin de sfaturi şi recomandări ale celor care au explorat locul înaintea sa, ci de o incursiune în propria minte, ce îşi are punctul de plecare în întâlnirea cu nefamiliarul“, explică editorii.

Dacă veţi cumpăra cartea, câştigul va fi dublu: pe lângă o lectură inedită, care naşte semne de întrebare şi dor de ducă, toate veniturile realizate din drepturile de autor vor fi donate în scopuri caritabile către Hospice Casa Speranţei.

Vă mai recomandăm

FOTO Romanul vieţii, publicat pe Facebook. Sorin Psatta îşi scrie memoriile pe contul său de socializare

Scriitor fără voie. (R)umorile unui militant - de pe Facebook, la editură

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite