Succesorul lui Horea Uioreanu, contestat în instanţă de prefectul Clujului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Seplecan  FOTO: arhivă personală
Mihai Seplecan  FOTO: arhivă personală

Instituţia Prefectului Cluj a atacat în contencios administrativ două hotărâri ale Consiliului Judeţean Cluj, una prin care Ioan Oleleu era eliberat din funcţia de vicepreşedinte al CJ Cluj, iar a doua prin care în locul său a fost numit liberalul Mihai Seplecan. Adresa prefectului Gheorghe Vuşcan a fost înregistrată azi la Tribunalul Cluj.

Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, a atacat, azi, 18 iunie, în contencios administrativ hotărârile Consiliului Judeţean Cluj nr.169/11.06.2014, respectiv nr. 178/11.06.2014, solicitând instanţei de judecată anularea acestora, ca fiind nelegale.
Prin prima hotărâre, CJ Cluj aproba eliberarea din funcţia de vicepreşedinte al instituţiei a lui Ioan Oleleu, iar prin a doua hotărâre, CJ Cluj îl alegea în funcţia de vicepreşedinte al instituţiei pe Mihai Seplecan,  consilier judeţean din partea Uniunii Social-Liberale, Partidul Naţional Liberal, în locul de vicepreşedinte declarat vacant, ca urmare a eliberării din funcţie a lui Ioan Oleleu.

În urma controlului de legalitate făcut de prefect, cele două hotărâri au fost declarate „nelegale“ întrucât se încalcă mai multe prevederi pe partea de procedură.

Mai precis, Hotărârea nr.169 „încalcă prevederile legale în vigoare referitoare la condiţiile suplimentării ordinii de zi a şedinţelor ordinare, întrucât eliberarea din funcţie a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean nu se poate decide ca urmare a suplimentării ordinii de zi, decât dacă se face dovada existenţei unui motiv întemeiat care să justifice adoptarea în regim de urgenţă a unei astfel de soluţii, condiţie neîndeplinită în speţă“, potrivit Instituţiei Prefectului Cluj.

În plus, hotărârea nr. 169 a fost adoptată „cu încălcarea prevederilor legale care reglementează regimul conflictelor de interese, de natură patrimonială, fiind votată de către domnul Mihai Seplecan, care nu ar fi trebuit să participe la vot“.

Conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 (art.3, alineatul 3), prevederile celor două hotărâri ale CJ Cluj atacate sunt suspendate de drept.

Acţiunea în contencios administrativ formulată de Prefect a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. 3574/117/2014.

Contactat telefonic, Ioan Oleleu crede că instanţa îi va da dreptate şi va fi repus în funcţia de vicepreşedinte al CJ. „Ceea ce s-a întâmplat în urmă cu o săptămână la Consiliul Judeţean nu a fost legal. Nu s-a respectat legea“, a declarat Oleleu.

Reacţia vicepreşedintelui contestat

Mihai Seplecan a afirmat că va părăsi biroul său de vicepreşedinte după ce va primi, în scris, sesizarea din partea CJ prin care i se va spune că trebuie să plece din funcţia de vicepreşedinte. „Mă voi supune legii şi voi pleca“, a declarat acesta.
Însă nu va lăsa lucrurile aşa, ci se va consulta cu avocaţi care vor analiza decizia prefectului, analiză care s-ar putea finalize cu o plângere penală. „Mă voi consulta cu avocaţii şi e posibil să facem o plângere penală împotriva deciziei prefectului care vine la scurt timp după ce mi-am anunţat, printr-un comunicat, mâine, vizita pe şantierul centrului de deşeuri“, a mai spus acesta.
În cele câteva zile cât a fost vicepreşedinte, Seplecan spune că a avut întâlniri cu directorii instituţiilor subordonate CJ, a cerut puncte de vedere în scris de la şefii de instituţii şi că a „deranjat“.
„Cred prin deschidere, transparenţă, corectitudine, prin vârsta mea, prin lipsa firmelor pe care nu le am am deranjat“, adaugă acesta.

Seplecan mai spune că în iulie va fi repus în funcţia de vicepreşedinte, dar va primi şi atribuţiile de preşedinte.
 

Mai puteţi citi:

Un nou dosar penal pentru Horea Uioreanu, preşedintele CJ Cluj. DNA a pus sub acuzaţie un fost subofiţer SRI şi pe fostul subprefect

UPDATE Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, rămâne în arest preventiv. El este cercetat de DNA într-un nou dosar 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite