Salarii mărite pentru angajaţii protestatari de la Spitalul Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestele angajaţilor de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca au avut rezultatul aşteptat. Astăzi, conducerea instituţiei a majorat salariile pentru personalul care ocupă funcţii de tehnician, moaşă, soră medicală.

Conducerea Spitalului a luat această decizie ca urmare a răspunsului trimis de Ministerul Sănătăţii după ce tehnicienii radiologi şi moaşele din unitate au protestat, în repetate rânduri, în faţa spitalului. Angajaţii au susţinut că nu au fost încadraţi ca asistenţi medicali, deşi Ministerul Sănătăţii a emis un act în acest sens. 

Conducerea instituţiei arată că a semnalat, în repetate rânduri, inadvertenţele în aplicarea principiilor enunţate de Legea cadru 153/2017, iar în luna aprilie 2018 au fost formulate adrese către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Curtea de Conturi a României. 

„Problemele sesizate în respectivele adrese vizau nu doar statutul incert al tehnicienilor de radiologie şi imagistică medicală sau al moaşelor, dar şi aplicarea majorărilor salariale pe baza numelui funcţiei, nu în baza responsabilităţilor (medicii Încadraţi în funcţia 'asistent de cercetare' câştigă cu până la 60% mai puţin decât un medic care nu are activitate de cercetare). O altă problemă subliniată a fost 'exilarea' personalului TESA în altă anexă a Legii cadru. Drept rezultat concret, în martie 2018, salariul de bază al unui asistent medical cu studii medii era mai mare decât cel al unui informatician de nivel maxim", se mai arată în comunicat.

În ultimele săptămâni au fost organizate mai multe proteste ale tehnicienilor radiologi şi moaşelor. În Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca ucrează 55 de radiologi şi 20 de moaşe.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite