„Profii tari“ şi studenţii afirmă: „Sistemul recompensează prea puţin profesorii cu adevărat valoroşi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţi din toată ţara s-au întâlnit la Cluj, la Gala Profesorului Bologna  FOTO: Adevărul
Studenţi din toată ţara s-au întâlnit la Cluj, la Gala Profesorului Bologna  FOTO: Adevărul

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România a organizat la Cluj-Napoca, weekendul trecut, o nouă ediţie a proiectului numit „Gala Profesorului Bologna“.

„Profii tari” şi studenţii au dezbătut în perioada 19-21 aprilie asupra modului în care poate fi îmbunătăţită calitatea educaţiei din universităţi, în cadrul Galei Profesorului Bologna. Gala este un proiect al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).

„Aceştia au constatat că sistemul de învăţământ recunoaşte şi recompensează prea puţin profesorii cu adevarat valoroşi din învăţământul superior, calitatea actului educaţional contând în mică măsură în evaluările cadrelor didactice şi a universităţilor.

Instituţiile de învăţământ superior din Cluj ce au fost reprezentate la eveniment au prezentat demersurile pe care le întreprind pentru a asigura un învăţământ mai bun.

La Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, cadrele didactice cu scoruri foarte mici la evaluările studenţilor nu pot promova în grade didactice superioare, Universitatea Babeş - Bolyai din Cluj Napoca a dezvoltat un Centru pentru Inovare în Predare şi Învăţare care organizează programe de formare pentru cadre didactice şi Universitatea de Medicină şi Farmacie, gazdă a Galei din acest an, derulează un program de revizuire a curriculei universitare în care studenţii sunt parteneri implicaţi în mod real“, explică studenţii.

„Întreaga societate vorbeşte despre problemele calităţii educaţiei şi despre relevanţa scăzută a studiilor pentru viaţa şi profesia absolvenţilor. Am considerat că cel mai bun mod de a găsi soluţii este prin discuţii cu cei mai apreciaţi profesori de către studenţi şi asta am urmărit prin ediţia aniversară a Galei Profesorului Bologna.

De altfel, România şi-a asumat atât prin Legea Educaţiei Naţionale cât şi la nivel internaţional prin participarea în Procesul Bologna că va implementa un învăţământ centrat pe student, însă a făcut până acum paşi prea puţini şi prea mici în acest sens. Multe din recomandările reieşite din dezbateri pot aduce o schimbare şi ANOSR va face tot posibilul ca ele să devină realitate!”, este de părere Mihai Dragoş, preşedinte studenţilor din toată ţara.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite