O altă formă de promovarea a lecturii. „Cititorul se lasă condus de scriitor. Scrisul e ca o lentilă care ne ajută să ne vedem HD viaţa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Miron, clujeanul care promovează cititul în spaţii inedite, s-a apucat de scris cărţi. Acum se află la al patrulea volum. Pentru el, scrisul e un exerciţiu care ajută la o mai bună comunicare mai bine şi la o mai bună clarificare a ideilor.

Clujeanul care promovează lectura printr-o campanie inedită, demarată în urmă cu mai bine de un an, s-a apucat să scrie cărţi. În 2012, Victor Miron a câştigat premiul pentru cel mai bun blog la Ro Blog Fest. Un an mai târziu s-a apucat de campania ”Cărţile pe faţă” prin ale cărei acţiuni încearcă să convingă cât mai mulţi oameni să pună mâna pe o carte şi să citească.

Victor povesteşte, într-un interviu, cum s-a apucat de scris, cum vede el scrisul şi la ce crede că ajută.

De unde ideea să scrii cărţi?

Aseamăn cititul şi scrisul cu dansul. Îmi place să dansez tango. Acolo partenerul conduce partenera. Ea se lasă ghidată de către el. Aşa mi se pare că e şi cu lectura. Cititorul se lasă condus de scriitor. După ce am citit tot mai mult şi m-am lăsat dus de către autori am fost curios cum e să conduc eu, adică să scriu şi eu. Aşa mi-a venit ideea să scriu prima dată o carte. De scris, am mai scris de mulţi ani pe bloguri. Iniţial am scris pe blogul de la Service Auto Iovi - am şi câştigat premiul de cel mai bun blog auto la Ro Blog Fest în 2012: iovi.ro/blog. Ulterior am început şi un blog personal: victormiron.ro, blog pe care l-am cam neglijat de când am început să scriu cărţi.

În ce moment al zilei scrii?

Scriu de obicei dimineaţa, câte o oră pe zi. Sunt perioade în care scriu şi mai intens mai multe zile consecutiv.

Ce volume ai lansat deja şi unde pot fi ele găsite?

Prima mea carte este ”Cărţile pe faţă”. În acestă carte spun povestea campaniei de promovare a lecturii Cărţile pe faţă. Inedit este faptul că după fiecare capitol este câte o ilustraţie pe care oamenii sunt invitaţi să o distribuie pe pereţii din lumea fizică. Prima ediţie a cărţii s-a epuizat. Urmează să lansăm a doua ediţie, care va conţine povestea primelor 20 acţiuni din campanie, faţă de doar primele 10 care sunt în prima ediţie. Cartea se poate citi totuşi gratuit în format electronic de aici.

A doua mea carte este ”Lasă-mă să te las”. Este povestea unui tânăr care se lasă de fumat cu ajutorul baloanelor de săpun. Este scrisă din mai multe perspective. Pe rând devin naratori mai multe personaje şi aşa putem vedea povestea prin mai mulţi ochi. Este o carte aşa cum îmi place mie să citesc. Eu citesc pentru a vedea lumea cu alte cuvinte. Am scris ”Lasă-mă să te las” deoarece nu am găsit până acum ceva similar scris. Este singura mea carte care se găseşte momentan în versiunea tipărită. A apărut la Editura Şcoala Ardeleană. Se găseşte în librării sau se poate comanda online de aici.

A treia mea carte tocmai am terminat-o de scris. Se numeşte ”Se repară prin înlocuire”. Este o poveste despre maşini şi relaţii. O voi lansa în această toamnă.

A patra mea carte este una pe care o scriu acum. Se numeşte ”Cartea de citit în doi”. Este o carte pe care să o citească cuplurile în intimitate şi cu voce tare unul altuia. Va avea două voci. Prin această carte vreau să încurajez lectura ca o activitate de cuplu. Cred că cuplurile din ziua de azi şi-au petrecut suficient timp împreună uitându-se la seriale pe internet. Cred că e frumos să şi citească împreună. Citind cartea o să îşi şi spună multe cuvinte frumoase dar o să aibă ocazia să îşi spună şi lucruri pe care de multe ori ne vine greu să le spunem într-o relaţie. Acele lucruri care întră în categoria de îmbunătăţit.

Faptul că scrii este o altă formă prin care te-ai gândit să promovezi cititul?

Cred că o carte este bună dacă ne face să citim şi alte cărţi. Acest gând mi-a dat curajul necesar de a scrie prima carte. În toate cărţile mele fac referiri şi la alte cărţi şi sper că oamenii vor citi cel puţin încă o carte în următoare lună după ce au citit o carte scrisă de mine. Am avut o experienţă foarte plăcută cu cartea Cărţile pe faţă. Aproape întâmplător am lăsat o capcană acolo. S-a cerut să pun o capcană acolo şi mi-am dat seama doar pe măsură ce o scriam. Cititorii au citit şi de trei sau patru ori cartea pentru a găsi capcana. Nu toţi au găsit-o, însă i-a făcut să fie mult mai atenţi la lectură. Mai ales că oferim şi un premiu un tricou cu mesajul “eşti-ceea-ce-citeşti” celor care găsesc capcana.
Aşa se face că în toate cărţile mele există câte o capcană diferită.

De ce e important să avem acest exerciţiu al scrisului?

Scrisul ne ajută să ne clarificăm ideile. E ca o lentilă care ne ajută să vedem HD viaţa noastră în primă fază, şi viaţa din jurul nostru ulterior. Cred că e util să scriem, pentru început, un jurnal personal. După care poate un blog sau să fim activi pe platforme de micro-blogging (Twitter, Facebook). Şi după ce ne facem un pic de mână putem începe să scriem şi o carte.
Scrisul sigur că ne ajută şi să comunicăm mai bine. De la a ne obişnui să scriem cu diacritice şi până la a reuşi să folosim cuvinte şi expresii astfel încât mesajul nostru să aibă impact cât mai mare.

Mai puteţi citi:

Top 10 cărţi pe care nu trebuie să le ratezi într-o viaţă. Recomandările românului care a iniţiat cea mai inedită campanie pro-lectură din ţară

Viaţa perfectă după corporaţie. O fostă directoare de bancă din Cluj a renunţat la o carieră de milioane pentru fericire

Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, provocat de un român: „Dă Cărţile pe faţă!“

Cea mai frumoasă campanie de promovare a lecturii în România: selfie cu cărţi. „Am convins 1.230 de oameni să pună mâna pe o carte într-o zi“

Cu „cărţile pe faţă“, o campanie prin care un clujean promovează lectura prin book-selfie: „Suntem şi ceea ce citim

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite