Misterul unei crime vechi de 500 de ani, din pădurea bântuită a Clujului. Erorile au fost descifrate abia acum de un criminalist istoric

Misterul unei crime vechi de 500 de ani, din pădurea bântuită a Clujului. Erorile au fost descifrate abia acum de un criminalist istoric

Tur de noapte la pădurea Hoia Baciu din Cluj  FOTO: Hoia Baciu Project

Experienţa de peste un deceniu la Investigaţii Criminale şi cercetările istorice l-au făcut pe poliţistul Gabriel Rusu să înţeleagă că omul e capabil de o cruzime nebănuită, indiferent de secolul de care vorbim.

Ştiri pe aceeaşi temă

La cei 48 de ani, Gabriel Virgil Rusu a văzut multe grozăvii de care oamenii civilizaţi spun că doar monştrii fără suflet din trecut ar fi capabili să le săvârşească. Însă, realitatea contrazice gândurile oamenilor. ”Să ştiţi că, uneori, parcă trecutul trece fără rost. Am asistat mai demult la o pruncucidere. O femeie îşi aruncase nou-născutul în latrină, la fel ca o alta în 1593”, concluzionează dezamăgit omul legii.

A făcut Dreptul la Academia de Poliţie, apoi Istoria la Cluj. Jurist de formaţie, a lucrat 11 ani la Investigaţii Criminale, iar acum este adjunct la Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Septimiu Mureşan” din Cluj şi, când are timp, cercetează trecutul prin arhive şi biblioteci. Iar lucrurile interesante pe care le găseşte le spune şi altora sub forma cărţilor şi articolelor.

Crima din pădurea bântuită

 

Un astfel de exemplu este materialul publicat în volumul ”Poveşti despre Cluj”, lansat în urmă cu câteva săptămâni. Textul are la bază scrisoarea unui iezuit către superiorii săi unde este descris modul injust în care a fost rezolvată o crimă la 1582. Poliţistul căuta informaţii pentru teza de doctorat când a dat peste impresiile iezuitului Ştefan Szanto, zis Arator, într-o colecţie de documente publicate de Maria Holban, ”Călători străini despre Ţările Române”, apărute prin anii 70. Ştefan Szanto era un călugăr iezuit maghiar, trimis în 1580, la Cluj, la solicitarea principelui Transilvaniei de atunci, Ştefan Bathory, ca să consolideze Colegiul iezuit existent în oraş. Szanto petrece 4 ani la Cluj, perioada în care descrie, în corespondenţa sa cu superiorii, lumea transilvană din a doua jumătate a secolului al XV-lea.

Poliţistul clujean a luat Codul Penal actual, a încercat să vadă ce pedepse erau atunci, cum se pedeapseau acestea atunci şi a alcătuit un cod virtual al infracţiunilor de odinioară. ”La omor am găsit această speţă comisă în Cluj-Mănăştur de necunoscuţi, apoi identificată în persoana celor patru ciobani, din care doi au ajuns să fie condamnaţi”, explică Gabriel Rusu (foto dreapta, credit: arhivă personală)

Scrisoarea iezuitului descrie nenorocirea care a şocat comunitatea: doi copii au fost ucişi în timp ce păzeau viile abaţiei Cluj-Mănăştur, la marginea Pădurii Hoia, în partea dinspre actualul cartier Grigorescu. Mamele copiilor au mers la abate şi au cerut pedepsirea păstorilor pe care îi bănuiau că le-ar fi omorât pruncii. Singura dovadă de vinovăţie a ciobanilor era că unul dintre băieţi ar fi declarat înainte să moară că a fost lovit în cap cu un ciomag de cioban. Cum crima se petrecuse pe teritoriul unei mănăstiri iezuite, dreptul de judecată îl avea şeful acesteia, abatele. Însă, acesta nu stăpânea de nicio culoare legile şi era depăşit de situaţie.

”Nu am avut acces la dosarul cercetării. Notarul a consemnat probabil declaraţiile acestor ciobani care erau analfabeţi. Am avut acces doar la scrisoarea iezuitului către autorităţile sale din Occident. E o descriere lapidară şi lipsesc multe detalii. Abatele nu ştia procedurile într-o cercetare şi nu cunoştea legile”, afirmă Rusu.

Nevinovaţi condamnaţi la moarte

 

După ce mamele au anunţat tragedia la stăpânul locului, abatele, şi au cerut pedepsirea ciobanilor, păstorii au fost întrebaţi ce s-a întâmplat şi, din lipsă de probe, eliberaţi. Copiii mor, iar ciobanii sunt readuşi la abaţie şi interogaţi separat. Mamele fac presiuni şi se duc la superiorul abatelui, rectorul Colegiului iezuit. Ce ar fi făcut poliţistul clujean?

”Nu am dovezi că ciobani au fost audiaţi, că ar fi adus probe în favoarea lor, că şi-ar fi construit alibiuri, că ar fi chemat alţi martori. Ciobanii sunt judecaţi într-un proces scurt, foarte rapid. Ştim că din evul mediu existau mecanisme, mai ales în priveşte nobilimea, existau instanţe de apel. Ciobanii puteau să facă apel la comitele suprem deoarece acuzaţiile erau foarte grave, iar cazul a fost construit pe o probă indirectă: o mamă a zis că copilul...Ca şi anchetator, ar fi trebuit să mă duc la faţa locului, să văd dacă existau urme de sânge, să vorbesc cu copilul, să văd dacă infracţiunea s-a desfăşurat în viile Clujului sau nu. Trebuia găsită arma crimei, trebuia cercetată. Ciobanii au fost eliberaţi, s-au dus să-şi vadă de treabă. Ei puteau să fugă, dar n-au făcut-o. S-a judecat rapid şi în mod pripit, sub presiunea publicului. Lumea aştepta sânge, dar criminalii erau alţii. Iezuitul zice că nişte români au fugit când au auzit că se face o anchetă în cazul copiilor morţi. Pe acea pistă trebuia mers”, explică poliţistul Rusu (foto mai jos cu pasionaţi ai istoriei, autori de materiale în ”Poveşti despre Cluj”, credit foto: Facebook, Vechiu Cluj).

Călugărul iezuit nu aminteşte în scrisoare multe lucruri, cum ar fi: dacă au fost examinate cadavrele victimelor, dacă vreun oficial de la mănăstire s-a dus la faţa locului pentru cercetări, de ce doar doi ciobani au fost acuzaţi. Până la urmă, doi ciobani au fost acuzaţi de tâlhărie (furt de struguri) urmată de moartea victimei, iar procesul s-a ţinut pe 3 octombrie 1582, într-o zi de miercuri, după sărbătoarea Sfântului Mihail. Judecata a fost una publică, în curtea mănăstirii, şi la ea au luat parte oficialii abaţiei, juzii primari din satele învecinate şi din Cluj şi un public numeros.

În lipsă de probe, judecătorii nu au găsit niciun motiv să-i osândească la moarte, dar, spune poliţistul clujean, ”au lăsat la alegerea văduvelor ai căror copii fuseseră ucişi, ca ele să jure împreună cu câţiva alţii împotriva acelora pe care îi bănuiau mai tare”. Ciobanii au fost condamnaţi la moarte prin tragere în ţeapă, pedeapsă pe care o primeau tâlharii în Ungaria.

Convins de nevinovăţia ciobanilor, pe care aceştia şi-au susţinut-o până la moarte, iezuitul critică în scrisoare decizia instanţei: ”Am spus că trebuie împiedicată în orice chip sau măcar amânată execuţia cu moartea căci dovezile au fost nule şi este un lucru nevrednic ca pentru nişte bănuieli nesigure şi pe jurămintele unor muieri neştiutoare să fie daţi nişte oameni unei morţi atât de crude. (…) în acelaşi timp în care aceştia (n.r. cei doi ciobani) erau ţinuţi în lanţuri, unii români din satul vecin (probabil din Baciu) au fugit ca şi când s-ar fi ştiut vinovaţi cu ceva”.

Justiţie şi fenomene paranormale

 

După moartea păstorilor, iezuitul descrie că asupra locurilor s-a abătut ”o furtună aşa de grozavă” care a scos copaci din rădăcini, a luat pe sus acoperişuri ale oamenilor, care împiedica lumea să iasă din casă. 

”Căci toate acestea s-au săvârşit în aceeaşi săptămână, şi umblă vorba în popor că vânturile atât de năvalnice nu erau fireşti, ci că au fost trimise de sus pentru pedeapsa unei nelegiuiri”, notează faţa bisericească.

Mai puteţi citi:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: