Mesajul Bisericii Catolice pentru alegerile locale 2016: „Nimeni nu trebuie să se lase influenţat de avantaje materiale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Episcopii catolici şi greco-catolici din România FOTO: Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla
Episcopii catolici şi greco-catolici din România FOTO: Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla

Reuniţi la una din întâlnirile anuale, episcopii greco-catolici şi catolici din România au transmis şi un mesaj legat de alegerile electorale din 5 iunie îndemnându-i pe oameni să meargă al vot şi să să nu se lase influenţaţi de promisiuni şi avantaje materiale. Întâlnirea a avut loc la Mănăstirea Părinţilor Carmelitani Desculţi din comuna Snagov. Iar în prima parte a participat şi monseniorul Miguel Maury Buendía, nunţiu apostolic în România.

La obişnuita conferinţă care are loc primăvara, episcopii catolici şi greco-catolici au discutat despre învăţământul catolic, pastoraţia familiilor, iniţiativele la nivel local ale bisericii, dar şi-au arătat şi atitudinea faţă de alegerile lcoale din 5 iunie. 

Aceştia au redactat o scrisoare pe care au făcut-o publică în care îndrumă oamenii să se implice şi mai mult în societate, inclusiv prin dreptul de a vota. „Creştinii trebuie să aibă un rol activ şi esenţial în păstrarea şi promovarea valorilor creştine proprii poporului nostru, şi conforme cu învăţătura Sfintei Scripturi şi a Bisericii. Fiecăruia în parte şi tuturor nu ne este indiferent cine ne reprezintă politic valorile şi aspiraţiile sociale”, spun ei.

Declaraţia dată de aceştia, care se găseşte şi pe bisericacatolica.ro:

„DECLARAŢIA
Conferinţei Episcopilor din România cu privire la alegerile locale din 2016

Biserica Catolică, în învăţătura sa, afirmă datoria de a acţiona pentru binele comun, al cărui factor fundamental este binele omului (cf. Ioan Paul al II-lea, enciclica Redemptor hominis, nr. 17). În acest spirit, întrucât în momentul alegerilor acţiunea cetăţeanului nu se reflectă doar asupra binelui propriu, dar al binelui comun al tuturor, noi, Episcopii catolici de ambele rituri din România, reuniţi la Ciofliceni (Snagov) în sesiune plenară, între 9 şi 11 mai 2016, îndemnăm pe fiecare creştin şi pe toţi oamenii de bună credinţă să-şi exercite dreptul şi responsabilitatea de a participa la vot, pentru alegerile locale din 5 iunie 2016.

Creştinii trebuie să aibă un rol activ şi esenţial în păstrarea şi promovarea valorilor creştine proprii poporului nostru, şi conforme cu învăţătura Sfintei Scripturi şi a Bisericii. Fiecăruia în parte şi tuturor nu ne este indiferent cine ne reprezintă politic valorile şi aspiraţiile sociale. De aceea, creştinul este chemat să facă o alegere coerentă cu credinţa pe care o mărturiseşte, promovând acele persoane care respectă valorile demnităţii umane, sprijină familia şi respectă viaţa încă din momentul conceperii ei şi până la sfârşitul ei natural, care preţuiesc pacea, etica creştină şi creaţia lui Dumnezeu.
În exercitarea acestui drept constituţional şi cetăţenesc, nimeni nu trebuie să se lase influenţat de promisiuni sau avantaje materiale.

Adresându-vă acest îndemn ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru binele ţării şi al poporului nostru.
Cu binecuvântare arhierească,

Episcopii catolici din România“.

Mai puteţi citi:

Preot-profesor despre graniţa între bine şi rău în vremurile moderne: „Timpul în care trăim ne face să minţim şi în post“
 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite