Master planul de transporturi este doar o promisiune electorală? Ce a spus ministrul Ioan Rus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
IOan Rus a preznentat la Cluj Master Planul de transporturi. FOTO: Remus Florescu
IOan Rus a preznentat la Cluj Master Planul de transporturi. FOTO: Remus Florescu

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a prezentat la Cluj master planul de transporturi pentru perioada 2014-2020. Pentru cele şase autostrăzi şi cei peste 2.000 de kilometri de drumuri expres prevăzuţi în plan, Guvernul nu şi-a asumat niciun termen de finalizare. Ministrul spune, totuşi, că iniţiativa nu este una electorală, susţinând că suntem doar în faza de dezbateri.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Cluj, masterplanul de transporturi. Proiectele de autostrăzi incluse în Master Plan sunt Sibiu - Braşov (103 km), Ploieşti - Comarnic (49 km), Craiova - Piteşti (115 km), Comarnic - Braşov (54 km), Braşov - Bacău (158 km) şi Gilău - Borş (177 km), costul total estimat pentru aceste proiecte fiind de 6,28 miliarde euro fără TVA, potrivit unui document de sinteză furnizat de Ministerul Transporturilor. În plus, Master Planul cuprinde construcţia de drumuri expres însumând aproximativ 2.200 km, fondurile necesare pentru aceste proiecte totalizând circa 17,5 miliarde euro fără TVA.

Campanie electorală

Întrebat de către reporterul „Adevărul” dacă acest masterplan nu este doar o acţiune electorală, iar prevederile acestuia vor fi uitate după ce va fi ales noul preşedinte, ministrul Transporturilor a susţinut: „Masterplanul este acel document strategic cerut de Comisia Europeană. Nu are legătură cu campania electorală”. Întrebat dacă vor exista termene precise date de Guvern privind realizarea autostrăzilor şi drumurilor expres prevăzute în masterplan, Rus a răspus: „O să avem dezbateri, discuţii pro, contra, în următoarele trei săptămâni, să zicem 20 de zile, după care vom începe să punctăm, să transformăm acest Master Plan în Programul Pperaţional. Îl vom prezenta Guvernului, iar Guvernul va decide şi atunci, în Guvern, vom şi etapiza: cu asta începem, cu ailaltă în 2019, cu ailaltă în 2021, etcetera”.

Ioan Rus, ministrul Transporturilor, despre soarta autostrăzii Comarnic-Braşov şi viitorul preşedinte al PSD 

Trebuie asigurată legătura cu Moldova

“Pe autostradă noi avem de rezolvat toată ţara, când vom prioritiza în Programul Operaţional. Avem o problemă gravă cu tot ce înseamnă Moldova. Dinamica de dezvoltare a judeţelor din vestul ţării este mai mare decât a celor din est, iar dacă nu facem nimic şi nu prioritizăm o legătură între Moldova şi Transilvania, judeţele de acolo se menţin la un nivel de dezvoltare scăzut şi cu probleme sociale mari. Este inadmisibil pentru un stat naţional. Această legătură se poate face prin autostrada Braşov - Bacău şi una pe deasupra care merge de la Iaşi şi se opreşte pe Autostrada Transilvania. De îndată ce se termină dezbaterea publică a Master Planului pe transport şi vom avea Programul Operaţional, la finele lunii noiembrie, atunci prin acest program vor apărea şi prioritizările”, a spus Rus

Citeşte şi

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, dă asigurări că lotul 3 din autostrada Orăştie-Sibiu va fi gata pe 15 noiembrie: „Mergem la vot pe autostradă”

Ioan Rus, ministrul Transporturilor, despre soarta autostrăzii Comarnic-Braşov şi viitorul preşedinte al PSD

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite