Istoria călcată în picioare. Vestigii de acum două milenii sunt puse în pericol de căutătorii de comori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intrarea în castrul roman de la Porolissum (judeţul Sălaj), văzută de sus  FOTO: Academia Română, filiala Cluj
Intrarea în castrul roman de la Porolissum (judeţul Sălaj), văzută de sus  FOTO: Academia Română, filiala Cluj

Vestigii de o valoare inestimabilă, care ar putea fi incluse în cel mai important proiect pe care-l are România în privinţa rezervării patrimoniului, riscă să fie compromise de căutătorii de comori care au răscolit totul în speranţa că se vor îmbogăţi.

Programul de înscriere pe lista UNESCO a siturilor de pe teritoriul României care au format graniţa Imperiului Roman este în plină derulare. Potrivit specialiştilor, realizarea acestui obiectiv ar da României o mare vizibilitate în privinţa patrimoniului deoarece ţara noastră va contribui cu cel mai lung sector la monumentul unic UNESCO „Frontiers of the Roman Empire” (FRE).

Majoritatea siturilor arheologice se află în zone rurale, astfel că multe dintre ele se păstrează în condiţii bune.Numai că există şi câteva excepţii, iar unele dintre acestea riscă să fie chiar distruse..

Arheologii clujenii atrag atenţia că, în continuare, numeroase situri arheologice sunt afectate de aşa zişii „detectorişti” de comori, scrie Făclia de Cluj. Preşedintele Comisiei Limes România, arheologul Felix Marcu, spune că printre problemele cu care se confruntă în întocmirea documentaţiei pentru a înscrie acest obiectiv în patrimoniul UNESCO sunt cele legate de autenticitatea şi integritatea siturilor.

„Criteriile esenţiale sunt legate de autenticitatea şi integritatea siturilor, unele fiind afectate de diverse acţiuni naturale sau antropice, cele mai periculoase fiind, recent, aşa-zise lucrări de restaurare sau punere în valoare, dar şi lucrările de investiţii în infrastructură”, a afirmat arheologul clujean.

Totodată, Marcu atrage atenţia că în urma monitorizării siturilor se constată activităţi constante ale „detectoriştilor”(căutătorii de comori-n.r.), care, spune arheologul, distrug, practic, posibilităţile viitoare de datare ale siturilor prin dislocarea pieselor arheologice din poziţia reală, in situri.

Conform sursei citate, România şi-a asumat să depună până în 2021 dosarul pentru includerea în Patrimoniul Mondial a Limesului Dacic şi a Limesului Dunărean. Cum criza generată de pandemia de coronavirus a afectat activitatea pe teren de realizare a documentaţiei pentru proiectul LIMES, în cadrul mai multor întâlniri internaţionale, s-a propus amânarea depunerii celor două dosare pentru începutul anului 2022.

Citeşte şi

Cercetătorii clujeni vor studia graniţele Imperiului Roman şi cu ajutorul tehnologiei NASA - mii de imagini de la sateliţi şi un calculator „minune“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite