VIDEO Incendiu la un bloc din Cluj. Pompierii au evacuat mai mulţi oameni cu autoscara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu puternic a izbucnit joi, 18 octombrie, la un bloc situat pe strada Oaşului. Pompierii au intervenit şi au stins focul cu două autospeciale şi au folosit o platformă pentru intervenţii la înălţime. În jurul orei 12.40 a fost dezactivat planul roşu de intervenţie.

Un număr de 45 de oameni au fost evacuaţi din blocul curprins de fum, 25 dintre ei reuşind să iasă singuri. Alţi 10 au fost evacuaţi de pompieri pe scările imobilului, în timp ce 10 oameni au fost scoşi afară din apartamente cu autoscara.

13 persoane au primit îngrijiri medicale. 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj a activat iniţial Planul Roşu de Intervenţie, însă după reuşita acţiunii, acesta a fost dezactivat. Pe lângă cei opt pompieri care au stins incendiu, la intervenţie au luat parte16 paramedici şi personal medical. 

Incendiu într-un bloc din Cluj. Pompierii au fost nevoiţi să evacueze cu autoscara 10 locatari 

Potrivit informaţiilor ISU Cluj, la faţa locului au intervenit două autospeciale pentru stingerea incendiilor, o platformă pentru intervenţii la înălţime, 5 echipaje medicale (2 SMURD, 3 SAJ) şi o autospecială pentru transportul de persoane şi victime multiple.

Au fost chemate şi echipe de intervenţie ale furnizorilor de utilităţi. ”Arderea sa manifestat doar la subsol. Spaţiile din imobil a fost inundate cu fumul rezultat”, au precizat reprezentanţii ISU Cluj.

O parte din oamenii evacuaţi erau muncitori ce lucrau la imobilul respectiv, restul locatari. Clădirea este parţial locuită.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite