EXPERIMENT. Inspector şcolar pentru o zi: liderilor elevilor din ţară va conduce învăţământul clujean

EXPERIMENT. Inspector şcolar pentru o zi: liderilor elevilor din ţară va
conduce învăţământul clujean

Iulia Miron  FOTO: arhiva Consiliului Naţional al Elevilor

Clujeanca Iulia Miron (17 ani), noul preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor, va ocupa, preţ de o zi, în cadrul proiectului „Inspectori Şcolari Generali pentru o zi“, fotoliul de inspector şcolar general, adică va conduce învăţământul clujean miercuri, 3 aprilie. Deşi azi e 1 Aprilie, ideea nu este o glumă, ci este una din activităţile cuprinse în cadrul proiectul „Săptămâna Altfel“, proiect al Ministerului Educaţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Inspectorul şcolar general al judeţului Cluj, profesorul Valentin Cuibus, va fi înlocuit pentru o zi de Iulia Miron,  preşedinte CJE Cluj (Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai din Cluj), inspectorul şcolar general adjunct Mariana Pop îi va ceda locul lui Gabriel Varva - vicepreşedinte CJE Cluj (Colegiul Naţional George Bariţiu), iar inspectorul şcolar general adjunct Peter Tunde - lui Andacs Zsolt, preşedintele Consiliului Maghiar al Elevilor Cluj (Liceul Teoretic Bathory Istvan).

Însă, aceştia vor rămâne în apropierea tinerilor „şefi“ pentru a-i ghida şi a-i familiariza cu instituţia şi activităţile zilnice ale acestora.

„La ora 8.00 dimineaţa o să mergem la sediul Inspectoratului Şcolar şi vom avea un program plin. Vom participa la festivităţi ale unor olimpiade naţionale şi la deschiderea unui târg educativ al Expo Transilvania. Sunt încântată de ziua de 3 aprilie“, spune Iulia Miron, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor din România.

Tinerii inspectori pentru o zi vor participa la premierea câştigătorilor de la Olimpiadelor Naţionale de Interpretare Instrumentală pentru clasele III-VIII şi Coregrafie pentru clasele VII-XII, dar vor participa şi la deschiderea unui eveniment expoziţional cu oferte educaţionale.

Proiectul „Inspectori Şcolari Generali pentru o zi“ este o iniţiativă a Inspectoratului Şcolar Cluj  şi a Consiliului Judeţean al Elevilor Cluj, care se desfăşoară pentru a doua oară.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: