Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, criticat de directorul unei edituri din Cluj: „Este o instituţie nefuncţională care ar trebui desfiinţată”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile G. Dâncu, directorul editurii Şcoala Ardeleană.FOTO: Arhiva personală
Vasile G. Dâncu, directorul editurii Şcoala Ardeleană.FOTO: Arhiva personală

Editorul şi directorul editurii Şcoala Ardeleană, poetul Vasile George Dîncu critică dur Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, după ce instituţia a acordat editurii calificativul „C” pentru domeniul Istorie şi studii culturale.

Redăm mai jos scrisoarea deschisă trimisă de către Vasile G. Dâncu: 

„SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE CNCS SAU DE CÂND A EDITA LOCAL ÎNSEAMNĂ CĂ NU GÂNDEŞTI GLOBAL?

Legat de evaluarea editurilor de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS), precizez că nu contest faptul că Editura Şcoala Ardeleană a obţinut calificativul C pentru domeniul Istorie şi studii culturale. E hotărârea şi asumarea evaluatorilor acestei instituţii. Mă deranjează „motivele” pentru care am fost declasificaţi. Citiţi mai jos:

„Istoria regională şi naţională predomină în debutul editorial. Majoritatea covârşitoare a premiilor şi distincţiilor sunt locale (clujene).”

„Editura dă lista a 13 referenţi externi pentru domeniul de evaluare, marea lor majoritate cadre universitare clujene.”

„Editura a avut o bogată activitate editorială în ultimii ani. Se remarcă lucrări adresate studenţilor, volume mai generale, ca şi reeditări ale unor lucrări mai vechi. Calitatea şi utilitatea unora dintre volume este însă discutabilă.”

Comentariile sunt de prisos! Doar o povaţă: Domnule expert-evaluator, altă dată să scrieţi corect în limba română: „Calitatea şi utilitatea sunt discutabile”!

Aceste argumente „negative” sunt de fapt crezul nostru editorial, începând de la alegerea numelui Editura Şcoala Ardeleană (la înfiinţare, finele lui 2014) până la publicarea, în cei şase ani scurşi de atunci, a unor proiecte culturale importante. 

Prezentarea editurii pe site-ul nostru spune: 

„Editura Şcoala Ardeleană promovează cultura scrisă transilvăneană pentru toată România şi pentru românii de pretutindeni. Totodată, aduce în capitala Ardealului autori valoroşi din celelalte regiuni ale ţării, precum şi scriitori importanţi ai literaturii universale.” 

Iar Viziunea noastră:

„Editura Şcoala Ardeleană asumă deschis şi nuanţat idealuri şi perspective legate de numele istoric pe care a ales să-l poarte. Înfiinţată în inima Transilvaniei, într-o Cetate a şcolilor înalte, ea îşi propune să continue tradiţia «renaşterii ardelene» (D. Popovici), dar şi să ţină pasul cu imperativele bulversatului prezent. 

Proiectele sale sunt legate de valorificarea patrimoniului cultural al Ardealului, cu deschidere – niciodată ignorată în acest spaţiu – spre toate zonele locuite de români şi cu efortul integrării fireşti în universalitate. 

Echipa noastră crede în cunoaştere, în raţiune, în rostul cărţii. Respectă truda înaintaşilor şi urmează modelul «luminătorilor», conştientă că, în numele moştenirii de ei lăsată, are încă de împlinit o datorie.”

Am editat şi vom edita în continuare (ardeleneşte!) sub semnul acestor principii culturale şi naţionale. Pentru eforturile noastre am fost evaluaţi (şi vom fi!) de către instituţii, colaboratori, autori şi cititori. Un singur exemplu! Editura Şcoala Ardeleană s-a făcut remarcată prin activitatea din anul Centenarului Marii Uniri, dedicând acestui moment istoric 100 de proiecte editoriale. Graţie acestei iniţiative, a fost distinsă cu numeroase premii: Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri” din partea Preşedintelui Klaus Iohannis; Premiul de Excelenţă, oferit de către Radio România la Târgul Internaţional Gaudeamus (Bucureşti, 2018) „pentru admirabila activitate editorială naţională, în anul Centenarului Marii Uniri”; Diploma de excelenţă „Centenarul Marii Uniri” din partea Filialei clujene a Uniunii Scriitorilor din România; Premiul de Excelenţă APLER (Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România) 2017 pentru contribuţia editorială excepţională în anul Centenarului Marii Uniri.

În calitate de editor nu voi spune nimic de CNCS, dar în calitate de contribuabil pot spune că este o instituţie nefuncţională (discreditată) care ar trebui desfiinţată şi că sunt necesare alte formule de evaluare a performanţelor universitare/academice.

Închei cu vorba americanului: „Gândeşte global, acţionează local!”

Mai jos aveţi: 


1. Titlurile celor 10 cărţi cu care am candidat: 

• Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, Ioana-Mihaela Bonda, Ana Victoria Sima, Teodor Laurenţiu Popescu (coord.), „Construind Unirea cea Mare” (Vol. I-VIII)

https://scoalaardeleanacluj.ro/.../construind-unirea-cea...

• Liviu Maior, „Un părinte fondator al României Mari: Alexandru Vaida Voevod”

https://scoalaardeleanacluj.ro/.../un-p%C4%83rinte...

• Nicolae Edroiu, „Plugul în Ţările Române (până în sec. al XVIII-lea)”

https://scoalaardeleanacluj.ro/.../plugul-%C3%AEn-%C8%9A...

• Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, „Istoria Transilvaniei”

https://scoalaardeleanacluj.ro/.../istoria-transilvaniei...

• Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, Oana Mihaela Tămaş (coord.), „Între pasiune şi profesie. Istoriografia românească la început de mileniu”

https://scoalaardeleanacluj.ro/.../%C3%8Entre-pasiune-%C8...

• Vasile Puşcaş, Ionel N. Sava (coord.), „Trianon, Trianon! Un secol de mitologie politică revizionistă”

https://scoalaardeleanacluj.ro/.../trianon-trianon-un...

• Vasile Puşcaş, „Universitate. Societate. Modernizare. Idealul universităţii moderne la Cluj (1919-1945)”

https://scoalaardeleanacluj.ro/.../universitate-societate...

• Ioan-Aurel Pop, „«Din mâinile valahilor schismatici...». Românii şi puterea în Regatul Ungariei medievale (secolele XIII XIV)”

https://scoalaardeleanacluj.ro/.../din-m%C3%A2inile...

• Ioan Bolovan, „Primul Război Mondial şi realităţile demografice din Transilvania. Familie, moralitate şi raporturi de gen”

https://scoalaardeleanacluj.ro/.../primul-r%C4%83zboi...

• Mihail P. Dan, „Cehi, slovaci şi români în veacurile XIII-XVI”

https://scoalaardeleanacluj.ro/.../cehi-slovaci-%C5%9Fi...

2. Cărţile din domeniul Istorie şi studii culturale pe care le-am editat:

https://scoalaardeleanacluj.ro/shop/index.php...

3. Lista premiilor:

https://scoalaardeleanacluj.ro/.../premii-distinc%C8%9Bii...

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite