„Comoara” găsită poliţiştii clujeni în compartimentul pentru fecale al unei autoutilitare. Marfa de contrabandă valora 100.000 de euro
0Aproape 600.000 de ţigarete, în valoare de circa 100.000 de euro, au fost ridicate de către poliţiştii clujeni, în urma unui control în trafic. Marfa se afla în maşina unui maramureşean, într-un compartiment secret al unei autoutilitare cu care se transportau animale.
Un maramureşean de 38 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, azi-noapte, în jurul orei 00:10, în urma uni banal control în trafic pe DN1C pe raza localităţii Jucu. Comportamentul straniu al conducătorului auto le-a trezit suspiciuni poliţiştilor, care au decis să efectueze un control amănunţit al autoutilitarei. Maşine era folosită pentru transportul animalelor, conform spuselor şoferului. Astfel, au fost descoperite 599.800 de ţigarete de contrabandă, cu o valoare totală de piaţă de circa 100.000 de euro.
Ţigarete de contrabandă, descoperite de poliţiştii clujeni
Compartiment secret, numere false
Ţigările se aflau ascunse în compartimentul de transport marfă al autoutilitarei, în spaţii special create, prin dublarea pereţilor caroseriei autovehiculului. Spaţiul destinat transportului era amenajat cu fân şi materii fecale, pentru a crea impresia că maşina transportă animale. De asemenea, în urma investigaţiilor efectuate, s-a constatat că, vehiculul cu care se efectua transportul, nu era înmatriculat în România, având aplicate numere false. Autoutilitara a fost sigilată şi indisponibilizată. Bărbatul este suspectat de infracţiunea de deţinere în afara unui antrepozit fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete, contrabandă, precum şi punerea în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.
S-a dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în vederea luării unei măsuri preventive.
Citeşte şi