Cel mai vândut pictor român se întoarce acasă: „Dacă mă duc cu 10 românce la Paris se opreşte circulaţia”

Cel mai vândut pictor român se întoarce acasă: „Dacă mă duc cu 10 românce la Paris se opreşte circulaţia”

Nicolae Maniu prezintă ultimul său tablou: "Întoarcerea pictorului risipitor"

Nicolae Maniu (70 de ani), artistul român ale cărui tablouri sunt admirate alături de cele ale lui Dali şi ale lui Picasso în galerii din toate colţurile lumii, şi-a vernisat o expoziţie la Cluj-Napoca. Stabilit la Paris, artistul povesteşte despre stilul boem al vieţii sale, plină de contradicţii şi de pasiuni lumeşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

E faimos în toată lumea, mai puţin cunoscut însă în România de publicul larg. Nicolae Maniu, unul dintre cei mai scumpi şi mai bine vânduţi „pictori români în viaţă“, aşa cum a fost numit de publicaţiile „Ziarul Financiar“ şi „Forbes“, s-a gândit, când a împlinit 70 de ani, să ofere drept cadou oraşului Cluj-Napoca o expoziţie grandioasă. Între 12 aprilie şi 25 mai, la Muzeul de Artă din oraş sunt expuse 92 de tablouri ale sale, împrumutate din colecţia muzeului, din cea personală şi din 15 colecţii particulare din Germania şi România. Lucrările sunt semnificative pentru toate etapele sale de creaţie, inclusiv pentru cea recentă, iar expoziţia include şi cinci sculpturi în bronz din anii de debut. „La Cluj are loc cel mai mare eveniment al vieţii mele, cea mai mare expoziţie a mea din toată viaţa, care cuprinde o diversitate a lucrărilor şi a ideilor care chiar şi pe mine mă impresionează“, explică turdeanul Nicolae Maniu, autor al unui tablou care s-a vândut chiar cu 100.000 de euro.
 
„BEAU ZILNIC  O STICLĂ DE VIN“
 
Întâlnirea cu artistul s-a produs cu două zile înainte de vernisajul expoziţiei şi a avut loc la un restaurant tradiţional din centrul oraşului. A venit agitat, după ce fusese pe fugă toată ziua, pregătind detaliile expoziţiei. Se vedea că evenimentul îi provoacă emoţii. „Este o expoziţie unică în lume pentru că niciodată nu au fost puse la un loc atâtea tablouri de Maniu, întrucât ceea ce lucram se vindea“, explică artistul. Între timp, comandă o ţuică, însă înainte de a o da pe gât, ia un medicament homeopat care „te pune pe picioare“, explică Maniu pe un ton conspirativ. Părea un pic obosit, dar la cei 70 de ani ai săi emană o vitalitate ieşită din comun. „Beau o sticlă de vin every day (n.r. – zilnic)“, adaugă el zâmbind.
 
PRIMUL TABLOU, IMITAŢIE DUPĂ  GRIGORESCU
 
Încet-încet, Maniu începe  să-şi povestească viaţa. S-a născut la Turda, un orăşel de lângă Cluj-Napoca, dar cea mai mare parte a vieţii din România a petrecut-o la  Cluj-Napoca. „Primul tablou l-am pictat la 15 ani. Era o reproducere după un han al lui Grigorescu. Eram atunci la Liceul de Arte şi-mi plăcea Grigorescu foarte mult, şi acum îmi place. Am citit toate biografiile lui. Talentul l-am moştenit de la tatăl meu, care era un foarte bun desenator, dar s-a făcut librar. Provenea dintr-o familie de ţărani. Deşi eram un talent recunoscut la desen de la grădiniţă, am ajuns la Liceul de Arte Plastice datorită tatălui meu“, îşi aduce aminte artistul.
 
Foto
 
 
Foto
 
Intrase la unul dintre cele mai bune licee din Cluj, „Emil Racoviţă“, după care Ionel Maniu, tatăl său, a insistat să dea admitere şi la Arte Plastice. „Iniţial nu am vrut să merg, dar tata m-a convins. Am luat examenul. Mi-am zis că nici instalator, nici inginer n-o să iasă din mine“, povesteşte, zâmbind, Maniu.
 
I-A FĂCUT URECHILE  LUI LUCIAN BLAGA
 
Pictorul şi-a continuat studiile la Institutul de Arte Plastice, la secţia Sculptură, pregătindu-se să devină un mare sculptor până când, în 1971, la 27 de ani, a comis o „sinucidere culturală“, aşa cum îi place să spună. 
„Am decis să renunţ la sculptură pentru că ceea ce visam eu să fac – să lucrez în bronz – era foarte complicat. Materialul era scump, transportul se făcea dificil, vânzarea era grea, tehnic era complicat. Cu sculptura e mult mai greu să trăieşti fără să ai salariu fix. Nu îmi pare rău că am renunţat“, explică artistul.
Mărturii ale talentului său de sculptor pot fi găsite în centrul Clujului, la tot pasul. „Pantofii şi urechile statuii lui Blaga din faţa Teatrului Naţional sunt lucrate de mine. De asemenea, eu am făcut urechile grupului statuar «Şcoala ardeleană» din faţa Universităţii Babeş-Bolyai. Chiar şi bustul lui Bălcescu e pus de mine sus“, povesteşte, cu mândrie, artistul.
 
„NU BĂGAŢI MÂNA ÎN STRUNG!“
 
Primii bani pe care i-a făcut din picturile sale au venit de la comenzile unor fabrici. „La întreprinderi se făceau panouri pentru protecţia muncii. Ni se spunea că trebuiau să fie în culori vii şi sugestive. Erau nişte cataloage standardizate din care te inspirai, dar puteai să le faci şi mai liber. Erau teme de genul: «Nu băgaţi mâna în strung!», «Puneţi-vă casca de protecţie!», «Opriţi curentul înainte de plecare!» etc.“, povesteşte Maniu. Artiştii mai în vârstă  executau de obicei comenzile de la fabrici, dar aceştia îi pasau panourile lui Maniu. În schimb primea ceva „piţule“ (bani). „Primele astfel de panouri le-am făcut în 1969, după ce am terminat facultatea. Am făcut trei lucrări mari de 1,50 de metri pe 1,80. Au ieşit foarte pop-art, ca stil: un colaj de personaje, pe fond alb. Personajele erau galbene, cu umbre roşii“, rememorează el. Maniu a devenit cunoscut la Cluj pentru tablourile cu peisaje. „În toată perioada românească de creaţie (1971-1983) îmi plăcea să pictez peisaje. Lucrările mele erau invadate de imagini pastorale: dealuri de pe lângă Cluj, căpiţe de fân, sate.“ Lumea a început să cumpere peisaje de Maniu. În 1983, când a plecat din România comunistă, devenise cunoscut: „Şansa mea a fost că nu m-au reţinut ca asistent la Institutul de Arte Plastice. Salariul era undeva, la 1.500 de lei pe lună, iar eu câştigam 3.000 de lei din două tablouri“. ;
 
La întreprinderi se făceau panouri pentru protecţia muncii. Ni se spunea că trebuiau să fie în culori vii şi sugestive.
Nicolae Maniu
artist plastic
 
I-a făcut un portret lui Ceauşescu
 
Când o galerie din Braunschweig (Germania) l-a invitat să organizeze o expoziţie personală, unul din şefii de la Uniunea Artiştilor Plastici, care se ocupa de dosarul lui, i-a spus: „Până nu faci un portret al lui Nicolae Ceauşescu, nu pleci nicăieri“. Şefii de la judeţeana de partid din Cluj doreau să-i dea cadou dictatorului un tablou de Maniu pentru aniversarea din ianuarie. Portretul lui Ceauşescu, realizat de Maniu, a avut succes şi, după intervenţia secretarului cu propaganda din Cluj la şeful Securităţii din oraş, artistul a putut pleca în Germania. Invitaţia o primise cu ajutorul unui neamţ  pe care îl cunoscuse la Cluj, Hans Joachim Grove.
 Îndrăgostit de tablourile lui Maniu, acesta i le-a cumpărat, Grove deţinând în prezent cea mai completă colecţie din perioada românească  a artistului. Expoziţia organizată  în 1983, la Braunschweig, a fost un succes. În nici trei luni, perioada în care era valabilă viza, a primit o comandă de la Muzeul Albrecht Dürer din Nürnberg. Astfel, o lucrare de Maniu a fost expusă  în cadrul unei colecţii  de variaţiuni pe tema Albrecht Dürer (pictor german din secolul  al XV-lea), alături de tablouri de Dali şi Picasso. „Omagiul lui Dürer“ a fost primul tablou vândut de Maniu în străinătate. Suma primită  (10.000 de mărci), dar şi succesul de care s-a bucurat expoziţia i-au dat aripi. Din acel moment, a decis să nu se mai întoarcă  în România. Soţia, fiind de origine germană, a putut să emigreze, împreună cu fetiţa cuplului, în  anul următor, în 1984.
 
Câteodată  chiar şi mie îmi e greu să explic ceea ce am pictat. Unele tablouri au mesaj mitologic, altele au conotaţii religioase, unele însă  vin din subconştient.
 
Nicolae Maniu
artist plastic
 
PENTRU UN PACHET DE MARLBORO
 
Maniu spune că nu a avut de suferit de pe urma cenzurii comuniste şi nici nu s-a confruntat cu neajunsuri materiale. „Când am plecat, segmentul de artă era liberalizat în România, puteai să  faci orice, să expui orice. Eu oricum mergeam pe o pictură  figurativă. O duceam bine în 1983, când am plecat din ţară. Vindeam bine, aveam bani. Aveam un nume“, explică artistul. „M-am dus pentru că voiam să mă confrunt cu alte...“, spune Maniu, dar se opreşte brusc. Stă un pic pe gânduri şi continuă: „Ba nu, am plecat din ţară ca să pot noaptea să mă duc la un automat de ţigări şi să-mi cumpăr un Marlboro“. 
Trage din ţigară  cu nesaţ şi spune zâmbind: „Vorbesc despre lucruri absolut primitive, dar care fac parte din confortul existenţial. Adevărul este că am plecat fără să ştiu că voi rămâne“. Confortul existenţial l-a dobândit şi nu s-a rezumat la asta. Operele lui au ajuns în expoziţii şi la colecţionari din toată lumea, mai ales după ce s-a mutat din Germania în capitala Franţei, în 1993. A avut numeroase expoziţii de grup şi personale în oraşe din Germania, Elveţia, Austria, Olanda, Franţa, iar din 1986 a participat cu regularitate la saloanele tradiţionale din Paris. Lucrările sale au fost prezentate în diferite galerii, la Târguri Internaţionale de Artă  din Basel, Geneva, Roma, Barcelona, Bruxelles, Hamburg, New York şi Miami. Din anul 1996, lucrările sale au fost expuse în permanenţă de Opera Gallery în Paris, Londra, Veneţia, Monte Carlo, Geneva, New York,  
Miami, Singapore, Hong Kong, Seul şi Dubai;
 
Am plecat din ţară în 1983 ca să pot noaptea să mă duc la un automat de ţigări şi să-mi  cumpăr un Marlboro.
 
Nicolae Maniu
artist plastic
Primul tabloul, realizat la 15 ani, a fost o imitaţie după Grigorescu
 
Specialiştii: a fost unul dintre cei mai bine-vânduţi pictori români
 
Comentatorul de artă  Nicu Ilie consideră că „Nicolae Maniu are lucrări foarte interesante, ştim de la galerişti că lucrările sale se vând foarte bine. În licitaţii, a avut prezenţe mai puţine. Lucrările sale sunt bune, dar nu sunt pe placul publicului român sau pe gustul publicului bucureştean, motiv pentru care în România nu a avut vânzări foarte spectaculoase.Este foarte bine vândut în ţările arabe“.
„Maniu are un stil neo-concret, de descendenţă olandeză, flamandă, iar acesta este mai puţin obişnuit pe piaţa din România. Cota de artist a lui Nicolae Maniu este de 50.000–100.000 de euro pentru un tablou. Cifrele pe care le-am spus sunt extrapolate din discuţiile cu galeriştii“, a explicat Nicu Ilie, pentru „Weekend Adevărul“.
Una dintre cele mai cunoscute case de licitaţii din România, Artmark, nu a avut la vânzare decât două-trei lucrări de Nicolae Maniu. „În zona Ardealului, Maniu e mai bine cotat. A fost cel mai bine cotat în Germania. Acum 20 de ani, Maniu vindea foarte bine în Germania, dar şi în Franţa. La Paris, în Place Vendome, e o galerie care i-a ţinut lucrările la un preţ serios mulţi ani: un tablou de-al lui Maniu sărea de 20.000 de euro. A fost într-o vreme, în străinătate, unul dintre cel mai bine cotaţi artişti români, adică primea sumele la care se vând acum lucrări de Adrian Ghenie şi de Victor Man“, explică Ruxandra Garofeanu, expert Artmark.
„Un artist pierde bani când părăseşte Occidentul şi revine în patria-mamă. Românii nu sunt încă educaţi să preţuiască o operă de artă, majoritatea apreciază tot «Ciobănelul» sau «Carul cu boi» ale lui Grigorescu. Stilul lui Maniu e foarte agreat de toată lumea, fiindcă este vorba de hiper-realism, adică e mai real decât realitatea, dar în România nu primeşte banii pe care arabii i-au dat pe lucrările sale. În străinătate, e foarte mult turism, sunt foarte mulţi oameni de afaceri. Nu înseamnă că Maniu e mai rău cotat în România, ci noi trecem prin criză în clipa de faţă“, adaugă Ruxandra Garofeanu.
Ultimul tabloul, realizat la finalul anului 2013 se numeşte "Întoarcerea pictorului risipitor"
 
„James Bond i-a cumpărat un tablou"
 
Nicolae Maniu nu vorbeşte foarte mult despre creaţiile sale, însă de-a lungul timpului a vândut aproximativ 600 de tablouri. Nicolae Maniu colaborează de aprovimativ 20 de ani cu Opera Gallery, care i-a vândut tablourile în toate colţurile lumii. Acum lucrează cu o altă galerie cunoscută –  Bartoux, dar vinde foarte mult şi direct clienţilor din Cluj mai ales. „Cel mai bine am vândut un tablou cu 100.000 de euro“, mărturiseşte artistul. Mult mai mândru, însă, este de faptul că „atunci când cumpără un tablou de Maniu, oamenii o fac pentru că le place imaginea, nu o semnătură. Asta e foarte măgulitor“. Acesta este motivul pentru care însuşi Pierce Brosnan, unul dintre actorii care l-au interpretat pe James Bond, a cumpărat o lucrare de Maniu, în urmă cu câţiva ani, din galeria Opera din Londra. „S-a uitat la el, a întrebat cât costă şi a zis: «Bine, îl iau»“, povesteşte pictorul.
Începând din 2008, artistul şi-a format o clientelă activă  în Cluj-Napoca. A fost abordat de un om de afaceri pe o terasă din centrul oraşului şi discuţia a fost începutul unei prietenii frumoase cu colecţionarii clujeni. Spune mirat că în ultima vreme se întâmplă un paradox: „Trăiesc la Paris cu banii din operele vândute la Cluj“. Colecţionarii care îl abordează direct obţin un preţ bun, întrucât este eliminat din circuit comisionul galeriei: „Partea mea dintr-o operă vândută este de 20-30%. E un «jaf» pe care-l suport pentru că galeristul ştie, într-adevăr, să vândă“.
„NU PREA CITESC“
 
„Aş vrea să aduc la vernisaj un omagiu tardiv tatălui meu, Ionel Maniu, care avea cea mai mare librărie din Cluj. Mulţi clujeni ştiu de librăria lui Maniu, dar nu fac asocierea că eu îs băiatul lui. Nu prea am citit cărţi. Nu prea citesc. N-am mai citit o carte din scoarţă-n scoarţă de mult... Bineînţeles, am citit în tinereţe «Mizerabilii», «Război şi pace»... Dar după ce m-am văzut artist renumit, n-am mai citit“, recunoaşte, sincer, Maniu.
În ceea ce priveşte inspiraţia, sursele sunt inepuizabile. La fel ca şi imaginaţia sa, care este una dintre trăsăturile pregnante ale operei lui Maniu: „Inspiraţia e un mecanism foarte complex. Vine din situaţii observate, din realitate, din muzee, de la televizor, din metrourile din Paris, care sunt pline de afişe interesante, din cuvinte, din dialoguri“. Cum prinde o idee, o notează într-un caiet. „Nu duc lipsă, am notate idei pentru încă o viaţă de artist. Aici îs imbatabil. Ideile fac diferenţa ca să creezi o altă lume, o pictură  diferită de a altora. Acolo e bătaia. Ideile vin de la divinitate, de la Dumnezeu, drăguţu’. Mulţi artişti care lucrează cu pensulă şi culori n-au pic de imaginaţie. Tablourile mele sunt foarte diverse“, povesteşte pictorul. ; 
(A contribuit Corina Zorzor)
 
Este vorba de hiper-realism, dar în România nu primeşte banii  pe care arabii i-au  
dat pe lucrările sale.
Ruxandra Garofeanu
expert Artmark
 
Cota de artist  a lui Nicolae Maniu este de  50.000–100.000 de euro pentru un tablou.
Nicu Ilie
comentator al pieţei de artă
 
„Nicolae Maniu, un magician al picturii“
 
În tablourile sale se îmbină stilul pictorilor flamanzi cu o atenţie la detalii dusă până la obsesie şi o acurateţe aproape fotografică a imaginii, cu universul suprarealist al lui Dali, care l-a inspirat foarte mult şi despre care crede că este cel mai mare artist al secolului XX.
„E PICTURĂ DE ARDELEAN ÎNCĂPĂŢÂNAT“
 
„Nicolae Maniu este, de fapt, un magician al picturii, creând fără încetare în tablourile sale simbioza reuşită a realului cu fantasticul pe care îl visăm toţi“, este descris artistul într-un articol scris de Philippe 
Clerc şi Michel Palisse, în „Arts actualités magazine“. „E pictură de ardelean încăpăţânat“, explică Maniu, arătând că s-a încăpăţânat, având în vedere obsesia lui pentru realismul flamand, să picteze tablouri cu o tehnică elaborată, muncind intens şi  aproximativ două-trei luni la o lucrare, într-o vreme în care două linii negre trasate pe un fond alb sunt considerate opere de artă, dacă sunt semnate de cine trebuie.
„Temele sale predilecte reiau într-o manieră personală teme clasice ale picturii: autoportretul – văzut ca o ocazie de expresie personală şi de interogare a lumii, corpul uman – ca măsură estetică a tuturor lucrurilor, peisajul – ca spaţiu oniric şi companion inspirator al fiinţei umane“, se arată în prezentarea făcută autorului cu ocazia vernisajului de la Muzeul de Artă din Cluj.
 
UN TABLOU, O PENSULĂ,  FOIŢA DE ALUMINIU
 
Artistul se oferă să fie ghid într-un un tur al expoziţiei, trecând în revistă câteva dintre operele aduse pentru vernisaj. La final, arată ultima lucrare pe care a făcut-o în urmă  cu câteva luni. Se numeşte „Întoarcerea pictorului risipitor“. Un tablou, o pensulă, nelipsita foiţă de aluminiu pe care o găsim în majoritatea lucrărilor sale, un chip de femeie, un corp de bărbat întins parcă pentru a se odihni. Sunt toate elementele unui mesaj care a trecut deja de subconştinent. „Mă gândesc să  mă întorc definitiv acasă. Dacă mi se întâmplă  ceva acolo, n-am pe cineva să bată la uşă să vadă  dacă  mai trăiesc“, spune el; Mă  gândesc să mă întorc definitiv acasă. Dacă mi se întâmplă ceva acolo, la Paris, n-am pe cineva să bată  la uşă, să vadă dacă mai trăiesc.Maniu a reuşit să obţină pentru un tablou  suma de 100.000 de euro
„Marea tragedie a vieţii mele este că nu am găsit o iubită“
 
Nicolae Maniu vorbeşte cu sinceritate şi despre partea nevăzută a existenţei sale de artist. E un spectacol  
să-l asculţi, are un mare talent de povestitor, e foarte sociabil, glumeşte tot timpul şi gesticulează amplu. Iubeşte micile plăceri ale vieţii. Trăieşte în Paris din 1993, într-un apartament cochet aflat într-o clădire neoclasică  din Piaţa Franz Liszt, în centrul oraşului. „Sunt azilant în Paris. E un oraş care are vibraţie şi pe urmă, unde locuiesc, pe strada La Fayette, e ca şi cum aş sta la Continental (un hotel din centrul Clujului – n.r.), la etajul 4, şi aş vedea statuia lui Matei Corvin şi Biserica Sfântul Mihail. La mine pe stradă, pe strada La Fayette, e biserica Saint-Vincent-de-Paul. În casa mea mă  simt bine, e o privelişte...“, gesticulează artistul.
Dimineaţa lui începe cam pe la 2-3 după-amiază. „Aşa m-am obişnuit... Am încercat să mă trezesc pe la 10.00, dar nu merge. Deci, îmi beau cafeaua, două cafele mici,  ristretto; pe urmă beau un Benedictin (un lichior făcut din 27 de plante şi mirodenii – n.r.) sau ceva whisky, şi pe  urmă mănânc ceva“, povesteşte Maniu. Baza alimentaţiei sale e formată din „tot felul de brânzeturi“. „Mă  uit apoi la televizor, la ştiri. N-am factori perturbatori, cum ar fi o soţie, şi urmăresc ce se întâmplă în lume. Îmi notez tot felul de bizarerii politice. Mă uit să văd ce se întâmplă  în ţară, sunt curios, prind TVR Internaţional“, explică  artistul. Munca o începe  de-abia pe la 7.00-8.00 sau chiar 9.00 seara.
 
„TREBE SĂ-ŢI VEZI  TABLOUL TOT TIMPUL“
 
„Pictez până la 3.00, 4.00, 5.00 şi 6.00 dimineaţa. Pictez  întotdeauna în salon, aşa am pictat toată viaţa. Lumea vine la mine şi mă întreabă unde e atelierul. Eu n-am avut atelier niciodată, pictez în casă. Nu se văd urme pentru că pictez ca un chirurg. Trebe să stai în casă, să-ţi vezi tabloul tot timpul“, spune, hotărât, Maniu.
Abia spre dimineaţă, după ce termină munca, pictorul mănâncă din nou. „Pun ceva de mâncare, fie fac rapid o friptură, fie pun pe masă tot felul de brânzeturi şi vin roşu. Până  dimineaţa beau o sticlă de vin roşu, «every day» (n.r. – zilnic). Apoi mă uit iarăşi la ştiri. Mă uit acum la bolunzia asta care se întâmplă în lume. Siria a devenit plictisitoare, iar ceea ce s-a întâmplat în Crimeea nu am urmărit, pentru că am venit în Cluj şi am fost ocupat“, relatează pictorul amuzat. Pe la 7.00 dimineaţa, pune capul pe pernă. „Mă trezesc când mă trezesc, nu pun niciodată  ceasul să sune. Cel mai mare lux pe care poate să-l aibă o fiinţă umană  este să fie proprietarul timpului său. Dacă mai poţi să  şi trăieşti dintr-un hobby, mă gândesc că e un mare privilegiu“, explică satisfăcut artistul. Întrebat despre programul de weekend, Maniu spune: „Weekendul meu e tot anul“. 
ÎN CĂUTARE DE MUZE PRIN CLUBURI
 
Viaţa la Paris nu este doar lapte şi miere, mai ales pentru un iubitor de frumos ca Maniu. Întrebat ce-i lipseşte cel mai mult din România, artistul a răspuns, sincer: „O iubită superbă. Asta a fost marea tragedie a vieţii mele. Nu am găsit o iubită, o muză. Nu am găsit niciuna, şi câte dintre femei nu şi-ar da o mână să  fie în preajma mea... Ăsta a fost destinul fenomenal al vieţii mele. Bun, am fost căsătorit, am avut o fiică, dar să trăieşti la Paris, un oraş unde feromonii îţi cresc, şi să nu găseşti o iubită... Am avut relaţii, dar erau femei mult prea tinere şi alea tinere sunt foarte pasagere“, spune, glumind, bărbatul. Nicolae Maniu este divorţat de mai mulţi ani şi are o fiică  de 34 de ani, care este medic în Elveţia. Pictorul poate fi găsit nu numai la Muzeul de Artă şi în casele colecţionarilor clujeni. Dacă te uiţi atent, vara, pe la terasele din centrul oraşului, îl poţi vedea la taclale cu prietenii, pentru că  are foarte mulţi. De asemenea, Maniu frecventează şi cluburile clujene, unde spune că a văzut „«superbităţi» pe lângă care femeile din Paris sunt urâte. Aici e paradoxul: în capitala modei nu sunt femei frumoase. Mie nu mi se par frumoase modelele acelea foarte slabe, scheletice, care poartă umeraşe...“. Paradoxal poate părea pentru unii şi faptul că un artist frecventează cluburi unde merg, printre alţii, fotbaliştii de la clubul CFR sau de la Universitatea, dar Maniu este acolo în căutarea unei muze... „Dacă aduc 10 gagici din Diesel sau Vertigo (cluburi din centrul Clujului – n.r.) la Paris, se va opri circulaţia, poliţiştii ar lua o pauză. Am fost odată la Luvru cu cinci fete din România, care m-au rugat să le fiu ghid. Am intrat la muzeu şi lumea nu s-a mai uitat la tablouri... Credeau că-s ceva traficant de cămile sau ceva petrolist arab“, spune, amuzat, bărbatul. ;
 
 
Să  trăieşti la Paris, un oraş unde feromonii îţi cresc şi să  nu găseşti o iubită e un destin «fenomenal». Am avut relaţii, dar erau femei mult prea tinere şi alea tinere sunt foarte pasagere.
Nu am găsit nicio iubită, şi câte dintre femei nu şi-ar da o mână să fie în preajma mea. (...) La Cluj am văzut «superbităţi» pe lângă care femeile din Paris sunt urâte.
Nicolae Maniu, 
Depresiv la Paris: viaţa e scumpă
 
Un lucru cu care nu se poate obişnui la viaţa în Franţa, Maniu fiind un caracter foarte sociabil, este faptul că oamenii nu leagă prietenii durabile. „Am cunoscut multă lume la Paris, am dat mâna cu tot felul de persoane importante, dar relaţiile nu au continuitate. A fost un băiat care a făcut catalogul lucrărilor mele, dar apoi n-am păstrat legătura. Nimic. Cel care mi-a scris prefaţa, un critic de artă, nu m-a sunat după aceea să mă întrebe: «Mă, ce mai faci, te-ai sinucis sau mai trăieşti?». Francezii trăiesc în celula lor, izolaţi“, crede Maniu.
La vernisajul unui pictor francez, el a venit cu 20 de prieteni români, iar artistul avea invitate 3 persoane. Tot aşa, la ziua de naştere a unui prieten francez a venit cu 30 de cunoştinţe, pe când gazda invitase 3 persoane. „L-am întrebat: «Mă, unde ţi-s pretenii?», îşi aminteşte artistul.
Un alt lucru care-i displace la Paris este faptul că viaţa e foarte scumpă. „Am frecventat cafenelele, bistrourile şi restaurantele cu foarte mult timp în urmă“, spune Maniu. „Acum ies rar, doar când mai vine cineva pe la mine. Prefer şi atunci să  chem lumea la mine, pentru că restaurantele au devenit neobrăzat de scumpe şi nu poţi fuma. Am făcut multe Revelioane la mine cu prietenii din România. E mai bine să bei patru sticle de şampanie acasă, în loc de două pahare la restaurant, e vorba de matematică aici“, spune artistul.
Apoi, pentru a trăi „cât de cât confortabil“ în Paris, Maniu spune că are nevoie de circa 4.000-5.000 de euro pe lună. „Chiria costă 1.600 de euro lunar, asigurarea de boală e 400 de euro pe lună, apoi sunt impozitele şi alte cheltuieli care se adună. Să trăieşti la Paris dintr-o meserie total eretică, aşa cum este a mea, e foarte greu. Sunt 27.500 de artişti înscrişi la Maison des Artistes din capitala Franţei (Casa Artiştilor – n.r.), dar se spune că doar 2% reuşesc să trăiescă  din asta“, arată, serios, Maniu. Spune că nu este un om bogat, deşi câştigă bine din vânzarea tablourilor: „Am trăit bine, îndestulător“. Cu toate acestea, artistul recunoaşte că „se întâmplă lucruri fenomenale la Paris“  şi oraşul, cu muzeele lui şi cu evenimentele culturale, îl inspiră.  „M-au întrebat oamenii dacă am avut momente în care am fost depresiv. Au fost şi astea, e adevărat, dar una e să fii depresiv la Feteşti şi alta e să fii depresiv la Paris“, concluzionează  bărbatul.
 
Carte de vizită 
 
Numele: Nicolae Maniu
Data şi locul naşterii: 11 aprilie 1944, la Turda, judeţul Cluj
Starea civilă:  divorţat, o fiică
Studiile şi cariera: 
Absolvent al Liceului de Artă (1963) şi al Institutului de Artă „Ion Andreescu“, secţia Sculptură (1969), din Cluj-Napoca.
Din 1983 s-a stabilit în Köln – Germania, iar din 1993 în Paris – Franţa.
Invitat de onoare la Saloanele de Artă Plastică Internaţionala organizate de diferite Primării din Franţa, reprezentând România.
Tablourile semnate Nicolae Maniu se află în numeroase colecţii particulare din diferite ţări ale lumii şi în muzee şi colecţii publice precum Muzeul „Albrecht Dürer din Nürnberg (Germania), Muzeul Internaţional de Artă Fantastică din Château Gruyeres (Elveţia), Societatea Volkswagen din Wolfsburg (Germania).
A primit numeroase premii şi distincţii, printre care: Premiul I şi Medalia de Aur decernate de Federaţia Naţională a Culturii Franceze (1987); Marele Premiu decernat la Bienala Europeană „Artă şi Comerţ“ sub Înaltul Patronaj al Ministerului Culturii din Franţa (1996); Ordinul „Meritul Cultural“ cu grad de ofiţer, decernat de Preşedinţia României (2004) ; Distincţia „Senior al Cetăţii“ acordată de Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Locuieşte în: Paris.
 
Citeşte şi

„Cel mai vândut pictor român” expune la Muzeul de Artă din Cluj

 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: