FOTO VIDEO Reportaj din Apuseni: filmul tragediei aviatice, în care sute de săteni au încercat să-l salveze pe pilotul Adrian Iovan şi pe ceilalţi răniţi

FOTO VIDEO Reportaj din Apuseni: filmul tragediei aviatice, în care sute de săteni au încercat să-l salveze pe pilotul Adrian Iovan şi pe ceilalţi răniţi

Una dintre victimele accidentului este urcată într-o ambulanţă FOTO: Florina Pop

Un avion a căzut în Munţii Apuseni şi doi oameni au murit, pilotul Adrian Iovan şi o rezidentă. Salvamontişti din mai multe judeţe, echipaje de ambulanţă şi SMURD, pompieri, dar şi sute de localnici au căutat cele şapte persoane aflate la bordul aparatului de zbor prăbuşit în pădure, printre brazi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Centrul comunei Horea din judeţul Alba, aflată undeva în creierii munţilor Apuseni, la limita cu Clujul, era înainte de miezul nopţii o „tabără“ unde s-au adunat medici de la SMURD şi de pe ambulanţe, salvamontişti, pompieri, jandarmi, dar şi oameni din satele învecinate ca să îi găsească pe cei şapte pasageri ai avionul căzut în pădure.

Tabăra de salvare s-a strâns în jurul a două biserici

O adevărată „armată“ din mai multe judeţe, Cluj, Alba, Bihor, venită să facă ce ştie ea mai bine: să salveze vieţi. O „armată“ staţionată în preajma a două biserici. Avionul s-a prăbuşit puţin după ora 16.00, într-o zonă între Poiana lui Horea şi Ursoaia, anunţa purtătorul de cuvânt al pompierilor clujeni, Andrei Biriş. Şeful său, Dorin Ungur, era, luni seara, alături de prefectul Clujului, vreo doi kilometri mai jos de Ursoaia. Făceau echipe, stabileau trasee. Pe la 21.00, prefectul era nervos: „Au trecut atâtea ore şi nu i-aţi găsit!“.

Oamenii, însemnând salvamontişti, pompieri, localnici, medici, au plecat din nou, în căutare. De la ora 18.00 şi ceva se cunoştea zona unde ar fi, însă, fiind noapte, zăpadă şi ceaţă, lucrurile au fost mai complicate. Cât de complicate ştiu doar cei care au îndurat frigul ca să-i găsească pe supravieţuitori.

Click pe imagine pentru fotogalerie de la locul ragediei! Fotografii: Florina Pop



”I-au găsit!”

Pe la un 9 şi jumătate se aude acel mult-aşteptat: „I-au găsit!“. E urmat de „trebuie să mergem. Da. Mergem în Horea. Acolo sunt toţi, acolo îi aduc“.

Iar şirul de ambulanţe SMURD şi descarcerări a pornit spre Horea unde, la câtă lume era trează, ai fi zis că e zi sau ceva târg.

Se ştia că la bordul avionului se aflau şapte persoane: pilotul Adrian Iovan, copilotul, o rezidentă, precum şi medicul orădean Sorin Ianceu, de la Spitalul Municipal din Beiuş, doctorul Radu Zamfir, de la Spitalul de Urgenţă Fundeni, doctorul Valentin Calu, de la Spitalul de Urgenţă Elias, şi medicul Cătălin Pivniceru, de la Spitalul „Sf. Maria” din Capitală. Se mai ştia că pilotul Iovan şi rezidenta au murit.

Cum să ajungă la ei?

Codrin Roman, salvamontist Salvaspeo Cluj, povesteşte că prima informaţie de unde s-a transmis
„strigătul“ de ajutor a fost turnul GSM situat undeva spre coada lacului Beliş-Fântânele.

 

Deci era clar că era undeva într-o zonă de altitudine care are vedere spre nord, undeva aproximativ la graniţa dintre Cluj cu Alba. Asta a fost prima localizare, iar a doua s-a făcut verbal. Am vorbit cu doctorul din avion care era cel mai apt. El, în baza unui telefon mobil şi a Google Maps, a reuşit să  ne spună ce vede pe harta respectivă. Din păcate, dânsul nu a ştiut să citească coordonatele GPS care ne-ar fi ajutat foarte mult. Avionul avea GPS, dar cum el a căzut nu s-a mai putut citi GPS-ul“, explică salvamontistul clujean.

Tot el spune că avionul a încercat să aterizeze pe un anumit drum, dar nu ştie din ce motive nu a mai reuşit să ajungă acolo. Au apelat apoi la hărţile satelitare pentru o mai bună localizare. Apoi a apărut problema: cum să ajungă la ei?

„La 18.10 se ştia aproximativ unde sunt. Am reuşit să facem un pătrat de doi kilometri pe doi kilometri, dar una e pe un teren plan, pe o câmpie, şi alta e pe munte, unde îţi apar foarte multe diferenţe de nivel“, justifică Codrin Roman de ce a durat atât de mult până să fie aduşi de pe munte.

În plus, între Poiana lui Horea şi Ursoaia sunt câţiva kilometri buni care noaptea par şi mai mulţi, iar de acolo până în Mătişeşti şi în comuna Horea alţi kilometri (parcurşi în vreo 15-20 de minute cu maşina).
 

Zăpadă de 30-40 de centimetri

Un coleg de-al lui Codrin Roman dintr-un judeţ vecin, Mircea Petrescu de la Salvamont Salvaspeo Bihor, le-a povestit jurnaliştilor că pe drum au fost informaţi că avionul a fost găsit de către localnici.

 
Foto
 
Foto

Când am ajuns noi acolo, la 200-300 de metri de avion, au apărut patru localnici cu o pătură în care transportau o fată aflată în stop cardio-respirator care a fost preluată de medicii SMURD, preluată de jeepuri care au ajuns cu greu pentru că zădapa este undeva la 30-40 de centimetri şi au plecat cu ea.
Ceilalţi, pe drum, ne-am întâlnit cu încă patru localnici care transportau, pe o targă improvizată, un bărbat, copilotul, dacă am înţeles eu bine. Avea picioarele retezate. Şi pe drum ne-am mai întâlnit cu ceilalţi pasageri ai avionului care se deplasau pe picioarele lor, dar, bine, toţi sunt cu fractură de membru, cu contuzii…
“, spune Petrescu.

Avionul a căzut în pădure, nu în gol alpin

Partea din faţă a avionului este distrusă în totalitate, iar aripa din dreapta este ruptă în două. Pilotul era mort când am ajuns noi. Partea din spate a avionului este undeva pe la 4 metri înălţime. Avionul a căzut în pădure, nu în gol alpin. Colegul meu a vorbit cu unul dintre cei din avion şi mi-a spus că, la un moment dat, pe aripile avionului au început să se formeze gheaţă, a încercat să degivreze aripile, au pierdut din altitudine, au ieşit din plafonul de ceaţă şi în secunda în care au ieşit din plafonul de ceaţă au văzut în faţa ochilor un vârf de brad şi de acolo au căzut“, povesteşte salvamontistul bihorean.

Ajutor de la vânători

300-400 de localnici din satele din zonă au dat o mână de ajutor. Printre ei erau şi pădurari. „Dacă nu-i găseam, în noaptea asta urma să plecăm din nou“, a spus pădurarul Nicolae Oneţiu.

La faţa locului a fost şi un politician, membru PDL, fost primar în comuna Horea, şi fost deputat de Apuseni, Corneliu Olar, actualmente secretar al aceleiaşi comune. El a vorbit de două ori cu doctorul Radu Zamfir. „A doua oară, când eram disperaţi, l-am întrebat: Dom’ doctor, spuneţi-ne: sunteţi pe o culme de deal sau sub culmea de deal? El a zis: sunt lateral de deal. Mi-am făcut o imagine şi le-am zis pădurarilor să aibă grijă că nu e în vârful muntelui, e lângă. Am chemat pădurarii ca să tragă trei-patru focuri de armă. Îl sun şi îi zic: ascultaţi împuşcăturile ca să ştim unde vă găsiţi în funcţie de zgomotul puştii. În momentul ală zice: a sosit un om la mine. Ne-am bucurat cu toţii. Domnul doctor mi-a zis că e grav unul dintre medici sau chiar pilotul. N-am vrut să anunţ pe postul de televiziune că pilotul e mort. Din câte ştiu, pilotul nu era mort când a intrat în contact cu pământul. A murit după din cauza rănilor. Şi ştiam că o fată este destul de grav şi mai sunt doi în stare gravă“, afirmă Corneliu Olar.

Tot el a apelat la un pilor născut în satul Mătişeşti, care acum locuieşte în Timişoara. L-a sunat ca să-i ceară sfatul: „Ne-a spus să-l întreb pe medic despre momentul când l-a pierdut radarul şi mi-a zis că mai mult de un kilometru nu ar fi avut cum să meargă mai departe. Şi cam aşa a fost“, adaugă Olar.

Ceaţă, drum foarte greu, zăpadă. Asta spuneau şi sătenii din comunele învecinate. Victimele erau la depărtare de avion. ”Noi am vrut să mergem să dăm o mână de ajutor. Am reuşit“, povesteşte vesel Alexandru Roşu, un bărbat de 26 de ani din comuna clujeană Mărişel. Pe la miezul nopţii şi ceva, „armata“ de ambulanţe s-a despărţit, victimele, cele cinci în viaţă, au fost aduse la Cluj.


Pe aceeaşi temă:

FOTO EXCLUSIV Tragedia aviatică din Apuseni: Adrian Iovan şi o rezidentă au murit. Medicii din Cluj: ceilalţi cinci răniţi sunt internaţi la Terapie Intensivă. Pilotul Adrian Iovan, aflat la bordul aparatului de zbor care a aterizat forţat, luni, în Munţii Apuseni, a murit. La câteva minute, rezidenta din acelaşi avion a murit. Avionul, care efectua o cursă medicală de la Bucureşti la Oradea, a forţat aterizarea într-o pădure de la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor. La bord se aflau patru doctori, o rezidentă şi doi piloţi, care urmau să aducă în Bucureşti mai multe organe pentru transplant. 

Mărturii din avionul groazei. Unul dintre medicii supravieţuitori: „Ne-am prăbuşit, sunt întins pe pământ, abia respir”. Medicul Valentin Calu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni în care pilotul Adrian Iovan a murit, a sunat-o imediat după prăbuşire pe directoarea medicală a Spitalului Elias, Dana Safta, şi i-a transmis starea în care se află.

Cine a fost Adrian Iovan, pilotul care a murit în tragedia aviatică din Apuseni. Pilotul Adrian Iovan, în vărstă de 54 de ani, cel care a murit luni seară în urma unui accident de avion din Munţii Apuseni, avea la activ zeci de ani de zbor, fiind unul dintre cei mai experimentaţi piloţi din România. Adrian Iovan hotărâse cu mai mulţi ani în urmă să efectueze curse private pentru a-şi suplini veniturile.

Cum a găsit un pădurar epava avionului înaintea autorităţilor. Epava avionului prăbuşit în Munţii Apuseni la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor a fost gasită la altitudinea de 1.600 de metri, după mai bine de cinci ore, de către un pădurar, pe numele său Todea Avrămuţ. Acesta, după ce a identificat locul dezastrului înaintea autorităţilor, a direcţionat şi echipajele de urgenţă pentru a acorda primul ajutor răniţilor.

Un avion medical care transporta organe pentru transplant de la București la Oradea s-a prăbușit, luni (20 ianuarie), în munții Apuseni, în apropiere de localitatea Fântânele, la granița județelor Cluj și Alba. Avionul era pilotat de comandantul Adrian Iovan, la bord aflându-se încă șase persoane pe lângă acesta. Deși toți șapte oameni care se aflau la bord au supraviețuit aterizării forțate, pilotul Adrian Iovan și o studentă la medicină au murit în urma rănilor suferite. Celelalte cinci persoane sunt spitalizate/ Avionul pilotat de comandantul Adrian Iovan, prăbușit în Munții Apuseni pe 20 ianuarie FOTO Mediafax

Imagini din aceeasi galerie
  • Un avion medical care transporta organe pentru transplant de la București la Oradea s-a prăbușit, luni (20 ianuarie), în munții Apuseni, în apropiere de localitatea Fântânele, la granița județelor Cluj și Alba. Avionul era pilotat de comandantul Adrian Iovan, la bord aflându-se încă șase persoane pe lângă acesta. Deși toți șapte oameni care se aflau la bord au supraviețuit aterizării forțate, pilotul Adrian Iovan și o studentă la medicină au murit în urma rănilor suferite. Celelalte cinci persoane sunt spitalizate/ Avionul pilotat de comandantul Adrian Iovan, prăbușit în Munții Apuseni pe 20 ianuarie FOTO Mediafax
  • Avionul pilotat de comandantul Adrian Iovan, prăbușit în Munții Apuseni pe 20 ianuarie FOTO Mediafax
  • Avionul pilotat de comandantul Adrian Iovan, prăbușit în Munții Apuseni pe 20 ianuarie FOTO Mediafax
  • Imagini de la locul tragediei aviatice din Munţii Apuseni  FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. Codrin Roman. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. Unul dintre pădurarii salvatori. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. Popasul Ursoaia. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. Prefectul de Cluj, în toiul operaţiunilor de salvare. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. Prefectul de Cluj, în toiul operaţiunilor de salvare. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. Salvamontiştii din Alba. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. Salvamontişti clujeni. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. Salvamontişti. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. Salvamontişti clujeni. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. Angajaţi SMURD. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. Angajaţi SMURD. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. Una dintre victime. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. FOTO: Florina Pop
  • Accident aviatic în Munţii Apuseni. Alexandru Roşu, un sătean din comuna Mărişel. FOTO: Florina Pop
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: