Actor premiat de UNITER, taxat pentru limbajul vulgar: „Bravo, c... Ai mânjit munca, talentul, harul şi sacrificiul multor Actori”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Vicoveanu a fost desemnat „cel mai bun actor într-un rol principal” de UNITER. FOTO: Teatrul Regina Maria
Răzvan Vicoveanu a fost desemnat „cel mai bun actor într-un rol principal” de UNITER. FOTO: Teatrul Regina Maria

Actorul clujean Bogdan Bob Rădulescu l-a taxat dur pe Răzvan Vicoveanu, actorul care şi-a început discursul rostit cu ocazia câştigării premiul UNITER pentru cel mai bun actor într-un rol principal, cu: „Bravo, c...”.

Redăm mai jos mesajul lui Rădulescu. 

„Bravo, coaie”

Aşa a început discursul câştigătorul premiului pentru cel mai bun actor într-un rol principal, aseară, la gala Uniter.

Asta a rostit un actor, pe scenă, la o gală unde a fost alături de cei mai buni artişti din branşă. Bravo, coaie. Şi a mai zis că e foarte emoţionat.

Nu-mi explic cum e posibil să scoţi aşa ceva pe gură, absolvent de facultate de teatru, şcoală unde înveţi să-ţi stăpâneşti emoţiile pe scenă, să nu vorbeşti despre cât eşti de emoţionat şi mai ales, să slujeşti Scândura Sfântă cu umilinţă şi respect.

Şi tot în facultate înveţi să conţii, nu să arăţi! 

Deci coaiele alea trebuiau conţinute, nu arătate.

Că forma fără fond e specifică amatorilor în birturi, nu câştigătorilor Uniter-ului.

"Bravo, coaie." Ai mânjit munca, talentul, harul şi sacrificiul multor Actori, dar probabil că n-ai tu treabă cu asta...”

Cine este Răzvan Vicoveanu

Actorul Teatrului Regina Maria din Oradea, Răzvan Vicoveanu, a fost desemnat cel mai bun actor în rol principal pentru interpretarea personajului Ivan Alexandrovici Hlestakov din spectacolul "Revizorul" de N.V. Gogol. 

El s-a scuzat pentru limbajul folosit după ce a primit premiul, spunând că este emoţionat. Apoi a mulţumit familiei: "Am două fete acasă. Una de 3 ani, care îmi mănâncă zilele, şi una de 12 ani, care o să-mi mai mănânce zilele. Am o soţie care mă suportă. Mulţumesc, Alina. Mai ales în clipele astea grele, cu pandemia, cu teatrul pe butuci sau pe sticle... Naiba ştie cum o să mai fie. Sper să apucăm să mai putem juca, să mai putem călători, să ne mai putem întâlni".

Răzvan Vicoveanu a primit premiul luni seara în cadrul Galei Premiilor UNITER, găzduite Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti, fiind susţinut din sală de soţia sa, actriţa Alina Leonte Vicoveanu. 

Răzvan Vicoveanu a fost nominalizat şi în 2020 la premiile UNITER, la categoria "Cel mai bun actor în rol secundar", pentru prestaţia sa în spectacolul "Creştini". 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite