Un tânăr cu afecţiuni psihice, rătăcit pe un câmp, a fost găsit azi-noapte de pompieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În miez de noapte un apel pe 112 alerta pompierii despre rătăcirea pe un câmp a unui tânăr de aproximativ 27 de ani. Bărbatul, cunoscut cu afecţiuni psihice, fusese dat dispărut din localitatea Fundeni.

Un echipaj de trei subofiţeri pompieri din cadrul Gărzii de Intervenţie Budeşti a plecat cu o autospecială în căutarea bărbatului, acesta fiind găsit după aproximativ 90 de minute. Pe 11 septembrie, în jurul orei 01.20, un echipaj de pompieri militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Budeşti a fost solicitat să intervină cu o autospecială pe raza comunei Fundeni pentru căutarea unui tânăr în vârstă de 27 de ani rătăcit pe un câmp, fiind cunoscut despre acesta că suferă de afecţiuni psihice.

Pompierii militari din teren, cât şi colegii lor din dispeceratul I.S.U. Călăraşi au comunicat în mai multe rânduri cu familia şi prietenii celui rătăcit şi, din aproape în aproape, s-a luat legătura telefonic cu acesta, aflându-se faptul că este rătăcit pe un teren într-o cultură de viţă-de-vie şi nu ştie în ce direcţie să meargă..

Un bărbat, prieten al celui rătăcit, a încercat şi el şi la rându-i, a reuşit să comunice prin telefonul mobil cu tânărul cu afecţiuni medicale. Acesta a reuşit să obţină informaţii preţioase despre locul în care s-ar putea afla cu exactitate cunoştinţa sa, potrivit reperelor cunoscute de cei doi. Imediat, pompierii militari s-au deplasat în câmp şi au reuşit să-l găsească pe tânăr nevătămat. După aproximativ 90 de minute de căutări în noapte, persoana rătăcită a fost găsită şi transportată la domiciliul acestea, nefiind nevoie de îngrijiri medicale sau alt sprijin.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite