Prognoza meteo: Iarna nu se dă plecată. Cât de frig se face şi unde viscoleşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fenomene de iarnă în toiul primăverii FOTO Adevărul
Fenomene de iarnă în toiul primăverii FOTO Adevărul

Vremea rea continuă să ne dea bătăi de cap. Meteorologii anunţă frig şi precipitaţii sub formă de ninsoare în Moldova, Maramureş, Transilvania şi în zona subcarpatică a Olteniei şi a Munteniei. În rest vor fi mai ales ploi.

“Cu datele pe care le avem în acest moment, ne aşteptăm să avem precipitaţii şi la începutul săptămânii viitoare, nu doar sub formă de ploaie ci şi ninsoare. DIn punct de vedere termic, de vineri se încălzeşte uşor şi este apropiată de normalul perioadei adică 10-11 grade", a declarat Mirela Polifronie la Realitatea PLUS.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM) joi, 18 martie, vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va avea înnorări şi se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, mai însemnate cantitativ în zona montană şi în centrul teritoriului. La munte va continua să ningă şi se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte important deja depus.

 În Transilvania, în Maramureş, în cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în zona subcarpatică a Olteniei şi a Munteniei treptat vor predomina ninsorile, iar în rest vor fi mai ales ploi. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări în prima parte a intervalului local în vestul, sud-vestul, estul, sud-estul ţării, precum şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 10 grade, iar cele minime între -4 şi 3 grade.

În Bucureşti, vremea va fi în continuare închisă şi rece pentru această dată. Îndeosebi din orele după-amiezii, temporar se vor semnala precipitaţii. Acestea vor fi la început sub formă de ploaie, iar noaptea, mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 0…2 grade.

Vineri, 19 martie, se face tot mai frig. Vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit pentru această perioadă din an, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 11 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -7 şi 2 grade. Cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor, mai persistente în est, în centru şi în zonele montane şi submontane. La munte va ninge în general moderat cantitativ, iar stratul de zăpadă va contina să crească. În Moldova, Transilvania, Maramureş şi local în zonele deluroase din celelalte regiuni se vor semnala precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, iar în restul teritoriului pe arii restrânse vor predomina ploile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în sud-vest şi pe crestele montane. Vor fi condiţii de ceaţă.

În Capitală, conform meteorologilor, cerul va prezenta înnorări, iar în cursul zilei vor mai fi posibile precipitaţii slabe predominant sub formă de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă de -2…0 grade. La sfârşitul nopţii vor fi condiţi de ceaţă.

Sâmbătă, 20 martie, deşi în creştere uşoară faţă de intervalul anterior, valorile termice se vor situa în continuare sub cele climatologic specifice perioadei în cea mai mare parte a ţării, dar cu precădere în nord şi în centru. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 11 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -7 şi 2 grade. Cerul se va înnora treptat, mai ales din orele serii, în Banat, Oltenia şi jumătatea de vest a Munteniei unde vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ predominant sub formă de ploaie la câmpie şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare în zonele deluroase, dar şi în Transilvania unde local se vor semnala precipitaţii mixte.

 În zonele montane vor fi ninsori, mai consistente în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros, iar precipitaţii slabe vor fi posibile izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul şi sud-vestul ţării, dar şi în zona montană înaltă. Mai ales la începutul zilei, se va semnala pe alocuri ceaţă, cu precădere în sudul ţării.

În Bucureşti, temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad. Cerul va fi temporar noros, iar noaptea vor fi posibile precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie. Vântul va sufla în general moderat. Mai ales dimineaţa, se va forma ceaţă.

Vă mai recomandăm şi:

Ce alegem: complicaţii la COVID-19 sau reacţii secundare la vaccin? Evaluarea riscurilor cu dr. Beatrice Mahler

Alina Mungiu-Pippidi: Cioban lovit de trăsnet după ce s-a vaccinat cu Astra Zeneca

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite