Prognoza meteo: Când se domoleşte valul de căldură. Unde lovesc furtunile

Prognoza meteo: Când se domoleşte valul de căldură. Unde lovesc furtunile

Vreme deosebit de caldă FOTO pixabay

Vreme toridă ne aşteaptă şi în următoarele zile, dar şi vijelii. Meteorologii anunţă că temperaturile în această săptămână vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Luni, 12 iulie, conform Administraţiei Naţionale de Meteoorlogie(ANm), vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor, dar cu precădere în jumătatea de sud-vest, unde izolat va fi caniculă, iar disconfortul termic se va accentua. Temperaturile maxime se vor încadra între 25…26 de grade în estul Transilvaniei şi 35…36 de grade în Banat şi sudul Olteniei. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, dar după orele amiezii vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, fenomene ce se vor semnala pe arii mai extinse în zonele montane şi submontane, local în regiunile estice şi sud-estice şi pe areale mai restrânse în restul teritoriului. 
 
Aversele vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor fi pe alocuri însemnate şi izolat vor fi căderi de grindină şi vijelii. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 10 grade în depresiunile intramontane şi 21…22 de grade pe litoral şi în Dealurile de Vest.
 
În Bucureşti, disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în a doua parte a zilei când va creşte probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 16…19 grade.
 
Marţi, vremea se va menţine călduroasă în vestul, în sudul şi parţial în centrul ţării, unde local va fi caniculă, iar disconfortul termic accentuat, în timp ce în restul zonelor regimul temperaturilor va fi mult mai ponderat. Astfel, cele maxime se vor încadra între 24…25 de grade în estul Transilvaniei şi 36…37 de grade în Banat şi sudul Olteniei. Cerul va fi variabil, dar în a doua parte a zilei vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată în jumătatea de nord-est a teritoriului şi la munte unde local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. 
 
Conform meteorologilor, ploile vor avea şi caracter torenţial şi izolat vor fi condiţii de grindină. În celelalte zone, astfel de fenomene vor fi posibile pe spaţii mici. Minimele termice vor fi cuprinse între 11…12 grade în depresiuni şi 23…24 de grade în Dealurile de Vest.
 
Şi în Capitală va fi foarte cald, dar vremea va deveni uşor instabilă în a doua parte a zilei când va creşte probabilitatea pentru înnorări, averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă de 18…20 de grade.
 
Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni
 
În săptămâna 12.07.2021 – 19.07.2021 valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii ţări. În aceeaşi perioadă va ploua mai mult decât în mod normal în special în vest, sud-vest şi la munte, susţin specialiştii.
 
În săptămâna 26.07.2021-2.08.2021 temperatura medie a aerului va avea valori normale în toată ţara. Regimul pluviometric va fi în general excedentar în regiunile intracarpatice, dar mai ales în cele nordice şi nord-vestice, iar în restul teritoriului va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
 
În săptămâna 2.08.2021 – 9.08.2021 mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi local excedentare în vest, nord-vest şi centru, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
 
Vă mai recomandăm şi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările