Peste 500 de permise de conducere, reţinute de poliţişti în Ajun şi de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia i-a tras pe dreapta pe şoferii care au încălcat legea FOTO Adevărul
Poliţia i-a tras pe dreapta pe şoferii care au încălcat legea FOTO Adevărul

În ultimele două zile, au fost reţinute 522 de permise de conducere şi 142 de certificate de înmatriculare şi au fost depistate 25 de persoane date în urmărire, dintre care 24 la nivel naţional şi una la nivel internaţional, a anunţat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef Monica Dajbog.

„În Ajun şi în ziua de Crăciun, poliţiştii au intervenit la peste 6.200 de evenimente, pe parcursul celor două zile nefiind înregistrate însă situaţii de o gravitate majoră în planul ordinii publice. În urma activităţilor de investigaţii, poliţiştii au prins în flagrant 237 de autori de infracţiuni şi 11 autori ai unor fapte penale în dosarele cu autor necunoscut. Totodată, au fost depistate 25 de persoane date în urmărire, dintre care 24 la nivel naţional şi una la nivel internaţional”, spune comisar-şef Monica Dajbog.

Purtătorul de cuvânt al MAI precizează că au fost aplicate aproape 13.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 4 milioane de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de aproximativ 200 de mii de lei.

„În ultimele două zile, au fost reţinute 522 de permise de conducere şi 142 de certificate de înmatriculare. Aş vrea să precizez că numărul de accidente rutiere grave înregistrate în perioada minivacanţei este în scădere faţă de anii anteriori. Astfel, numărul de accidente grave a scăzut faţă de 2018 cu 44%, iar faţă de 2019 cu 53%. În ceea ce priveşte infracţiunile comise cu violenţă, şi ne referim aici la omor, tentativă de omor sau tâlhărie, se continuă trendul descendent al ultimilor ani. Faţă de anul 2018, se înregistrează o scădere cu 38%, iar faţă de 2019 cu 33%”, adaugă Dajboc.

Vă mai recomandăm şi:

Cui aparţine maşina cu care a fost adusă în ţară prima tranşă de vaccinuri anti-COVID

Medicul Virgil Musta, înainte de a lua prima doză de vaccin anti-SARS-Cov-2: Majoritate a efectelor secundare sunt la nivelul braţului, acolo unde se injectează

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite