Nuntaşi amendaţi de jandarmi pentru organizarea petrecerii între blocuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii au dispus desfiinţarea cortului şi amendarea organizatorului nunţii FOTO Adevărul
Jandarmii au dispus desfiinţarea cortului şi amendarea organizatorului nunţii FOTO Adevărul

O nuntă organizată în blocuri, în zona 5 Călăraşi, a pus pe jar jandarmii călărăşeni. Exasperaţi de muzica dată la maximum, locuitorii din împreujurimi au alertat autorităţile. Oamenii legii au aplicat o sancţiune de 1.000 de lei, însă la scurt timp au fost solicitaţi din nou la faţa locului.

                                                                                               Pentru că petrecăreţii continua distracţia, deranjând locuitoriidin zonă, jandarmii au mai aplicat 2 amenzi în valoare de 2.500 de lei şi au dispus demontarea cortului unde avea loc nunta. Marţi, 18 iunie, în jurul orei 18.45, ca urmare a unui apel telefonic primit la sediul unităţii, un echipaj de jandarmi, aflat în misiune, s-a deplasat pe Aleea 5 Călăraşi, unde cetăţenii au reclamat faptul că sunt deranjaţi de muzica ce răsuna de la o nuntă.

Ajunşi la faţa locului, jandarmii l-au sancţionat pe organizator cu o amendă în valoare de 1000 de lei, conform prevederilor art. 2 pct. 27 din Legea 61/1991 R.  Întrucât recomandările jandarmilor nu au fost respectate, aceştia au revenit şi au mai aplicat două sancţiuni în valoare de 2500 lei şi măsura complementară a demontării cortului.

Ulterior, jandarmii, alături de lucrători ai IPJ Călăraşi şi Poliţiei Locale, au rămas în zonă, asigurându-se că participanţii au demontat cortul unde avea loc petrecerea. 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite