Marş pentru Viaţă. Manifestaţie paşnică antiavort în Bărăgan, sâmbătă, 25 martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călărăşenii sunt aşteptaţi sâmbătă, 25 martie, în stradă la marşul pentru viaţă. În numeroase oraşe şi localităţi din România şi Republica Moldova se desfăşoară până la 31 martie Luna pentru viaţă 2017 – „Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine”, având ca punct culminant Marşul pentru viaţă 2017 – „Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine”, organizat pe 25 martie.

 
Marşul care începe la ora 15.00 se va desfăşura pe ruta Strada Nicolae Titulescu(intersecţia cu Liceul Agricol) - strada Bucureşti până la Biserica ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – Volna. Pe tot parcursul marşului, siguranţa participanţilor va fi asigurată  de Poliţia rutieră, Jandarmerie şi Poliţia Locală. După ce s-a ajuns la biserică va urma un program cultural ce va include: trupa de teatru Giganţii, cu piesa ,,Inima Mamei” , attelier de desene pe asfalt pentru copii - ,,Desenează pe asfalt bucuria pentru viaţă” şi diferite jocuri interactive.

Criza de sarcină

Marşul pentru viaţă este la a VII-a ediţie naţională. Tema „Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine” oferă posibilitatea dezbaterii necesităţii, posibilităţii şi eficienţei sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină.
“Prin Marşul pentru viaţă promovăm conştientizarea societăţii şi sprijinirea femeii să nască viaţa pe care o poartă în ea, precum şi proclamarea familiei creştine tradiţionale ca o moştenire sfântă primită de la străbunii noştri”, a anunţat Protoieria Călăraşi, instituţie care susţine acest evenimen.

Aspecte care motivează tema aleasă pentru acest an

România ocupă locul al doilea în lume în statistica numărului de avorturi raportat la populaţia actuală (Rusia este pe locul întâi): 22.832.650 de avorturi legale, chirurgicale, doar în spitalele de stat, în perioada 1958–iunie 2016, faţă de o populaţie de 19.760.000 de persoane la 1 ianuarie 2016.

“În condiţiile în care civilizaţia tradiţională şi spiritualitatea românească nu au valorizat  avortul, numărul uriaş de avorturi este cauzat de ignorarea problematicii crizei de sarcină şi existenţei unei mentalităţi publice pro-avort, ambele cu rădăcini în perioada şi în ideologia comunistă. De aceea, este folositoare implicarea tuturor pentru ca la acest Marş pentru viaţă să participe şi copii, suflete nevinovate şi pline de viaţă şi de dorinţa de a creşte şi de a-şi întemeia la rândul lor familii. Este important ca încă de mici, prin intermediul educaţiei parentale, şcolare şi religioase copiii să conştientizeze că viaţa este un dar primit de la Dumnezeu”, spun reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române.
 

Vă recomandăm şi:

Ierarh al BOR, în fruntea Marşului pentru Viaţă. IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, se va alătura manifestanţilor

Focşănenii şi adjudenii, aşteptaţi de Buna Vestire la «Marşul pentru viaţă»

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite