Călăraşi: Titus Canache dă viaţă clădirilor vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acesta este coordonatorul unei echipe de 16 persoane care restaurează componentele artistice ale Casei Ana şi Marinache Popescu, actualul sediu al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional.

Titus Canache este pasionat de artă din copilărie,  şi a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă. Lucrările cu care a început au fost peisajele şi portretele. După absolvirea şcolii de artă, Titus a dorit să-şi continue studiile tot în acest domeniu, şi a dat la Liceul de Arte Plastice din Bucureşti, „N. N. Tonitza“. Lansarea sa ca artist plastic s-a făcut la primăria localităţii Răzvad, din apropierea oraşuluiTârgovişte, în 2006. „În acel moment se împlineau 575 de ani de atestare documentară a localităţii, şi mi-a fost înmânată cheia localităţii, devenind unul din cetăţenii de onoare ai comunei“, spune Titus Canache. În cadrul evenimentului, Titus Canache a avut o expoziţie personală de pictură şi grafică „Tradiţii şi obiceiuri“.

„Restauratorul înţelege artistul“

Pictorul restaurator Titus Canache realizează uimitoare opere de artă, în cele mai variate forme. Lucrările realizate de acesta sunt cu aerograful, grafică, pictură în ulei, icoane. Acesta se ocupă de restaurarea obiectelor de artă şi de realizarea anumitor decoraţiunilor. „Restauratorul nu este conform opiniei generale, cel ce repară ci este cel ce întelegând artistul şi opera sa şi aplicând cunoştinţele specifice salvează opera aşa cum a înteles-o şi redat-o autorul, păstrând amprenta şi personalitatea acestuia. Scopul restaurării este acela de a recupera şi salva originalitate operei de artă asigurând tranzitarea acesteia unei perioade cât mai lungi de timp şi în condiţii de conservare cât mai bune“, e de părere artistul.

Operă vie

Operele sale au ca „subiect“ atât diverse personaje, cât şi sfinţi sau elemente din natură. În lucrările sale grafice reuşeşte să contureze un „profil“ şi să evidenţieze emoţia sau trăirile personajului în cauză. Detaliile fac din ca aceste lucrări să prindă viaţă.

Expoziţii

Acesta a avut următoarele expoziţii de grup: 1988-1991 a avut participări la expoziţii de grup organizate de Şcoala Populară de Artă în Târgovişte, în perioada 1988-1991 şi-a expus operele de artă la expoziţiile de grup organizate de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.  În 2001 a participat la expoziţia „Icoane“ ce a avut loc la Casa de Cultură Studenţească Bucureşti, Salonum Naţional de Artă Religioasă, Ediţia a XV-a, prilej cu care a obţinut o diplomă de participare.
Printre proiectele pe care le-a restaurat se numără şi Muzeul de Artă din Târgovişte, unde a lucrat cu Sergiu Petrescu şi diverse lucrări particulare pe componente artistice.

Lucrări în stil italian

Casa Ana şi Marinache Popescu este construită în stil italian iar decoraţiunile cromatice, dar şi celelelalte decoraţiuni interioare şi exterioare sunt caracteristice perioadei sfârşitului de secol XIX, începutul secolului XX.

Citiţi mai multe amănunte despre acest subiect în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Călăraşi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite