Alertă meteo: Vin două zile cu ploi abundente. Ce fenomene se anunţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploi puternice în următoarele două zile FOTO Shutterstock
Ploi puternice în următoarele două zile FOTO Shutterstock

Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a emis, joi, un nou cod galben de ploi valabil pe parcursul întregii zile în Oltenia, vestul Munteniei, Banat, jumătatea de sud a Crişanei şi a Transilvaniei.

Astfel, în intervalul orar 12.00 - 21.00, în judeţele Alba, Argeş, Arad, Braşov, Caraş-Severin, Covasna, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Sibiu, Timiş, Teleorman şi Vâlcea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi în sud-estul teritoriului, precizează ANM. De asemenea, de joi seara de la ora 21.00 până vineri la ora 12.00 va fi cod galben de ploi abundente în judeţele Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Călăraşi şi Ialomiţa.

În intervalul menţionat în Dobrogea, estul Munteniei şi sud-estul Moldovei vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial şi pe alocuri descărcări electrice. Cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi 20...30 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp.

Pentru intervalul 18 iunie, ora 12.00 - 20 iunie, ora 2.:00, meteorologii au emis o informare potrivit căreia în sudul, estul şi centrul ţării va ploua abundent şi vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25...50 l/mp. 

Vă mai recomandăm şi:

Prognoza meteo: Un ciclon periculos loveşte România. Ce zone vor fi cele mai afectate

Avionul lui Vladimir Putin a zburat peste România în drumul său spre Geneva şi a fost escortat de două avioane americane

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite