Începe Săptămâna Patimilor. Ce e interzis să faci în următoarele 7 zile şi ritualuri pentru sănătate

Începe Săptămâna Patimilor. Ce e interzis să faci în următoarele 7 zile şi ritualuri pentru sănătate

Deniile, slujbe speciale în Săptămâna Patimilor FOTO basilica.ro

Creştinii ortodocşi intră luni, 26 aprilie în Săptămâna  Mare, ultima din Postul Paştelui în care, la biserici se fac slujbe numite Denii, pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe Pământ.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fiecare zi are o semnificaţie deosebită. Tradiţiile acestei săptămâni sunt liniştea şi reculegerea, postul, curăţenia trupească şi spirituală, iertarea între oameni.  Credinţele populare spun că în Săptămâna Mare nu se lucrează, iar cine îşi dă ultima suflare în aceste zile va merge în iad, pentru că „Raiul este închis”. „În aceste momente ne reamintim şi retrăim ultimele zile din viaţa Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune şi dramă lăuntrică, într-o stare de sobrietate şi măreţie în acelaşi timp, de tristeţe, dar şi de bucurie, de pocăinţă, dar şi de nădejde. Fiecare zi are un înteles şi un mesaj foarte clar şi adânc”, explică părintele Ramon Eugen Ilie, paroh la biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Călăraşi.
 

În Lunea Mare se spală

 
Luni, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, slujba este dedicată vieţii lui Iosif, care a fost vândut de fraţii săi în Egipt cu 30 de arginţi. În Lunea din Săptămâna Mare se scoate totul din casă la aerisit, se repară, se spală şi se văruiesc casele, iar mobilierul se curăţă şi se repară. Marţea cea Mare ne pregăteşte pentru intrarea în cămara Mântuitorului, cu parabola celor zece fecioare. 
 
Miercuri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului care greşeşte.
 

Trădarea lui Iuda, amintită în Joia Mare

 
Joi este ziua când a avut loc Cina Cea de taină, rugăciunea lui Isus Christos în Grădina Ghetsemani, trădarea lui Iuda şi prinderea lui Isus. Acum, oamenii se spovedesc şi se împărtăşesc. În Joia Mare se vopsesc ouăle, despre care se spune că au puteri miraculoase, şi se prepară cele mai importante copturi pascale: pasca şi cozonacii.
 

Vinerea Mare, ziua durerilor

 
Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ziua cea mai neagră din istoria Creştinismului. Este ziua în care Iisus a fost biciuit, scuipat şi răstignit între doi tâlhari. Este Vinerea neagră în care Iisus a murit pentru mântuirea lumii. Aceasta este una din acele zile aliturgice, adică în care nu se oficiază sf. Liturghie. Seara se merge la biserică, la slujba de pomenire a Patimilor Domnului.
Pentru Vinerea Mare sunt cele mai multe obiceiuri: se ţine post negru, nu se găteşte, nu se face foc, nu se lucrează în gospodărie. 
 

Sâmbăta Mare, ultima zi de post

 
Sâmbăta Mare este ziua la capătul căreia are loc Învierea. Este ultima zi de post şi se încheie şi pregătirile pentru Sărbătoarea Paştelui. 
Este noaptea în care în biserici preoţii împart Lumina. Duminică este Ziua Luminată, când toţi creştinii sărbătoresc cu bucurie Învierea Domnului, cel mai important eveniment al creştinătăţii. Duminica Paştelui simbolizează biruinţa lui Iisus asupra morţii şi promisiunea vieţii veşnice.
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările