VIDEO Jefuiau TIR-uri care circulau cu 100 de kilometri pe oră. Banda hoţilor „acrobaţi” a fost prinsă pe centura Buzăului

VIDEO Jefuiau TIR-uri care circulau cu 100 de kilometri pe oră. Banda hoţilor „acrobaţi” a fost prinsă pe centura Buzăului

Se urcau cu picioarele pe capota autoturismului, se apropiau de camioanele vizate pentru a fi prădate şi, după ce descuiau uşile remorcii, începeau să golească încărcătura. Ultimul jaf al unei grupări periculoase, din Ilfov şi Ialomiţa, s-a produs azi-noapte, pe E85. O cameră montată în spatele unui TIR prădat de grupare a surprins modalitatea de acţiune extrem de riscantă, săvârşită în timp ce maşinile circulau cu peste 90 de kilometri pe oră.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cadrul acţiunii de luni noapte, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov au oprit, pe centura municipiului Buzău, două autoturisme şi o autoutilitară, cu şapte ocupanţi, bănuiţi că ar fi sustras laptopuri şi produse electrocasnice, în valoare de aproximativ 50.000 de euro, dintr-un TIR care se deplasa pe ruta Bucureşti-Chişinău.
 
Persoanele în cauză au urmărit un TIR, care plecase din municipiul Bucureşti cu destinaţia Chişinău, iar între oraşele Râmnicu Sărat şi Focşani aceştia au pătruns în tir în timp ce se afla în mers şi au sustras laptopuri şi alte produse electrocasnice.
 
 
Gruparea se afla în atenţia poliţiştilor ilfoveni din luna august 2018, iar prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 50.000 de euro. Cei şapte bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 – 44 de ani, din judeţele Ilfov şi Ialomiţa, au fost conduşi la sediul poliţiei Ilfov, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.
 
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului. Acţiunea Poliţiei a avut loc pe şoseaua de centură a Buzăului, maşinile de intervenţie blocând sensul de mers spre Bucureşti timp de patru ore. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: