Surprinşi de un pădurar, doi braconieri au fugit şi abandonat armele şi vânatul la locul faptei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi din comuna buzoiană Breaza, care au fost prinşi în flagrant la braconaj de paznicul unui fond de vânătoare, au fost reţinuţi de poliţie. Ulterior, unul dintre ei a fost plasat sub control judiciar.

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi de la Secţia de poliţie rurală Merei au identificat în extravilanul localităţii Greceanca un autoturism, iar în proximitatea acestuia cadavrele unui căprior şi al unui iepure, ce prezentau răni care păreau a fi produse prin împuşcare.

Din investigaţii a reieşit că bănuiţi de braconaj sunt doi bărbaţi, în vârstă de 53, respectiv 57 de ani, ambii din Breaza. 

De asemenea, în urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul de 53 de ani, figurează ca deţinător legal de arme. 

În urma cercetărilor a reieşit că cei doi bărbaţi s-ar fi deplasat cu autoturismul unuia dintre bănuiţi pe fondul de vânătoare şi ar fi braconat animalele folosind armele bărbatului de 53 de ani. 

În momentul în care au fost surprinşi de paznicul de vânătoare, cei doi au abandonat autovehiculul şi vânatul şi au părăsit locul faptei.

În urma investigaţiilor specifice, poliţiştii au găsit în autoturismul abandonat şi la alte două locaţii aflate în proprietatea bănuitului în vârstă de 53 de ani, armele de vânătoare, arme de tir sportiv cu glonţ letale, muniţie aferentă pentru ambele tipuri de armă şi aproximativ 2kg carne de vânat.

Cele patru arme şi muniţia aferentă, vânatul, precum şi carnea găsită au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar autoturismul a fost indisponibilizat.

În data de 18 decembrie, respectiv 19 decembrie a.c., poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore persoanele bănuite.

În ziua de 19 decembrie, bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunerea de arestare preventivă. În urma probatoriului administrat, instanţa de judecată a dispus faţă de acesta măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite