Sensei Ioana Nicola: Unui antrenor de judo din zilele noastre îi este foarte greu să îi aducă pe copii la sală

Sensei Ioana Nicola: Unui antrenor de judo din zilele noastre îi este foarte greu să îi aducă pe copii la sală

Ioana Nicola, multiplă campioană naţională şi balcanică

Judoul buzoian supravieţuieşte graţie unei foste mari campioane, Ioana Nicola, deţinătoare a centurii negre de la vârsta de 23 de ani. Fosta sportivă de performanţă este instructor de judo la clubul Metalul Beta Buzău, unde împărtăşeşte tainele primei arte marţiale devenită sport olimpic unui număr de peste 30 de copii.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Judo este un sport care se bazează pe folosirea supleţei în locul forţei brute, fiind eliminate loviturile şi unele luxări periculoase, cum ar fi luxarea degetelor. În judo se folosesc proiectări, secerări, fixări la sol, strangulări şi luxări.
 
La începutul secolului trecut, pe măsură ce judoul a fost popularizat în Europa, şi-a pierdut treptat caracterul şi proprietăţile de artă marţială, transformându-se în sport. În 1964 judo a devenit probă olimpică.
 
În Buzău, acest sport se practică de la jumătatea anilor ’80, la clubul Metalul, sala de antrenament fiind sub peluza stadionului Gloria Buzău. Primul instructor al clubului a fost Costel Bratosin, cel care i-a format pe primii campioni la judo ai Buzăului. Unul dintre ei este Dorel Preda, acum instructor pentru jandarmi.
 
”Am ajuns la judo la 9 ani şi nu a putut să mă mai scoată nimeni de acolo. Anii au trecut, am devenit campion la juniori, medaliat la naţionalele de juniori. Între 1992 - 1994, trei ani am fost component al lotului naţional de Judo la Piteşti”, îşi aminteşte Dorel Preda, fostul campion, acum în vârstă de 40 de ani.
 
Foto Iulian Bunilă
 
Tot creaţia instructorului Costel Bratosin este şi Ioana Nicola, multiplă campioană naţională dar şi balcanică. ”Practic judo de la vârsta de 17 ani. Un an mai târziu, în 1985, la vârsta de 18 ani, am obţinut primul titlu de campioană naţională la categoria mea. Am muncit mult în sală, la antrenamente, alături de colege foarte bune, şi ele campioane, apoi în 1990 am devenit campioană balcanică. A fost un an deosebit, deoarece atunci am obţinut centura neagră la judo”, spune sensei Ioana Nicola.
 
Fosta campioană a preluat de câţiva ani rolul de formator al noilor generaţii de judoka. Este antrenor la clubul Metalul Beta Buzău, care este frecventat în această perioadă de peste 30 de copii. Nu toţi urmăresc însă performanţa. 
 
”Am un nucleu de vreo 15 copii care sunt foarte dedicaţi. Nouă, antrenorilor, ne este din ce în ce mai greu să îi ţinem pe copii conectaţi la ritmul de antrenament. Copiii vin de pe la vârsta de 5 ani pentru ca îi îndrumă părinţii. După aceea le explic că judo este un sport al minţii şi al supleţii şi că este bine să îl practice deoarece este un sport foarte frumos, care îi ajută în viaţă. După aceea, treptat începe să le placă”, spune Ioana Nicola.
 
 
Fosta campioană spune că noile generaţii de practicanţi ai judoului diferă foarte mult de cele din care a făcut şi ea parte. Unui antrenor de azi îi este mult mai greu să îi smulgă pe copii din faţa calculatoarelor sau din lumea telefoanelor inteligente, pentru a-i pune să facă efort într-o sală de judo.
 
”Atunci erau două lucruri clare: şcoala şi sportul. Acum copiii au atâtea lucruri care îi distrag. Greu îi aduci la sport şi chiar la sală vin cu telefoanele. Unii câteodată nici nu renunţă la un joc, ca sa vină la sală. E greu pentru un antrenor din aceste vremuri, pentru că baza de selecţie este foarte mica. Apoi personalitatea lor nu mai este aceeaşi. Noi aveam parcă ambiţii mai înalte, dorinţe mai mari. Copiii sunt acum mai mămoşi, mai plângăcioşi, dacă pot să rezum aşa. Noi eram mai duri pentru că aşa ne forma viaţa”, spune Ioana Nicola.
 
Cu toate greutăţile pe care le întâmpină, inclusiv lipsa finanţării, de care suferă tot sportul românesc, clubul de judo Metalul Beta are performanţe. Micii sportivi antrenaţi de sensei Ioana Nicola au obţinut la jumătatea lunii iunie rezultate deosebite la o importantă competiţie naţională. Este vorba despre Campionatul Naţional de judo rezervat copiilor Under 10 şi Under 11.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: