Satele din Buzău în care vor ajunge caravanele mobile pentru vaccinarea anti-COVID

Satele din Buzău în care vor ajunge caravanele mobile pentru vaccinarea anti-COVID

Arhivă

În cel mai scurt timp, caravane mobile cu medici, asistenţi şi vaccin anti-COVID vor ajunge la oamenii din cătunele judeţului, unde localnicii nu au medic de familie în comună şi nu au putut să se înscrie în platform naţională în vederea imunizării.

Ştiri pe aceeaşi temă


Sâmbătă, caravana mobilă va ajunge la dispensarul din Valea Salciei.

Toţi cei care vor dori să se vaccineze vor fi injectaţi pe loc cu serul Pfizer. Apoi, caravanele mobile vor ajunge la Căneşti, Bozioru, Buda, la Chiliile, Colţi, Largu.

De asemenea, echipele medicale vor merge cu vaccin anti-COVID şi la Odăile, Pardoşi, Robeasca şi Racoviţeni. 

De asemenea, din 4 mai, autorităţile de sănătate publică speră să poată fi demarată campania de imunizare anti-COVID şi în cabinetele medicilor de familie.

Până acum, aproape jumătate dintre aceşti medici şi-au exprimat dorinţa de a vaccina populaţia în dispensarele în care lucrează.   

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările