Militarii români, la începutul Primului Război Mondial: porneau la luptă în opinci, în sunetul goarnei, ca în Războiul de Independenţă

La izbucnirea Primului Război Mondial, pe plan intern, România era o ţară cu standarde mult inferioare celor occidentale, nu numai din punct de vedere social şi economic, ci şi militar. În primul an al campaniei, înainte ca ostaşii români să beneficieze de sprijinul misiunii militare a Franţei, Armata Română lupta ca la 1877, în sunet de goarnă, cu pieptul înainte, împotriva unor arme moderne.

Participarea României la Primul Război Mondial reprezintă totalitatea măsurilor şi acţiunilor de ordin politic, diplomatic şi militar desfăşurate de statul român, între 13/28 iulie 1914 şi 28 octombrie/11 noiembrie 1918, pentru a realiza statul naţional unitar român.

După o serie de victorii tactice rapide în Transilvania asupra forţelor austro-ungare copleşite din punct de vedere numeric, armata română a suferit în toamna anului 1916 o serie de înfrângeri zdrobitoare, ceea ce a permis inamicului să ocupe două treimi din teritoriul naţional, inclusiv capitala Bucureşti.

În iarna lui 1916 şi primăvara anului 1917, sub conducerea unui nou „leadership” militar format din generalii Prezan, Christescu, Grigorescu, Averescu, Văitoianu şi cu sprijinul Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Henri Berthelot, Armata Română a fost reorganizată şi instruită pe baze moderne adaptate cerinţelor războiului.

În prima parte a campaniei militare, România a avut o armată total nepregătită şi foarte slab dotată. Ostaşii nosştri se confruntau cu armate care investiseră foarte mult în modernizare: atât germanii, cât şi austro-ungarii deţineau mitraliere, grenade, gaze chimice. Foloseau aviaţie de atac şi aveau ştiinţa de a o sincroniza cu celelalte arme, artileria şi infanteria. 

”Intrasem în război cu 800.000 de oameni, dar nu erau bine pregătiţi. Nu ştiam care sunt regulile noului război, nu ştiam nimic din ceea ce se întâmpla pe frontul de vest, deşi avuseserăm doi ani să învăţăm. A fost un scandal imens când s-a dovedit că raporturile ataşatului nostru militar la Paris, care trebuia să ne trimită ultimele noutăţi, erau scrise de fapt de farmacistul acestuia şi de soţia acestua. Erau transmise doar bârfele de la Paris”, spune Dan Solcan, profesor de istorie Dan Solcan, de la Colegiul Naţional B.P. Hasdeu.

Potrivit profesorului buzoian, care în anul Centenarului a susţinut lecţii de istorie în toate şcolile din municipiul Buzău, militarii români luptau precum înaintaşii lor, în Războiul de Independenţă de la 1877. 

”Nu ştiam nimic despre noile arme, mai precis despre colaborarea dintre ele, de pildă, dintre artilerie şi infanterie. Pentru noi, artileria era ceva care deschidea drumul atacului la baionetă. Trăgeam un pic şi apoi veneau soldaţii. Modul nostru de a purta războiul era: noi luptăm cu pieptul soldaţilor noştri, sub steagul tricolor şi în sunetul de goarnă”, spune profesorul Solcan.

”Treaba asta poate să sune foarte bine dar nu foloseşte la nimic în momentul în care în faţă ai o baterie de mitraliere. Noi mergeam încă pe varianta războiului de independenţă, plecam la luptă urlând şi zbierând, iar germanii şi austro-ungarii din faţa noastră se minunau de această tehnică învechită. Nimeni nu mai făcea aşa ceva în război, să anunţe ofensiva cu strigăte.”, Dan Solcan, profesor de istorie

Cei 800.000 de militari români au mers la război cu armament învechit, împotriva unor arme moderne pentru acea vreme.  

”Spre exemplu, artileria era în proporţie de două treimi învechită. Unora, care erau piese de muzeu, soldaţii le spuneau puşcoace. Cât despre mitraliere, raportul dintre noi şi adversarii noştri era de una la noi, cinci la ei. În momentul în care au venit mitralierele din Franţa, soldaţii noştri nu ştiau să le folosească iar ofiţerii, de asemenea. La fel cu grenadele. A trebuit să aşteptăm să folosim un milion de grenade, timp de câteva luni, în 1917, până când am învăţat să facem lucrul acesta”, spune Dan Solcan. 

Numărul de avioane cu care România a intrat în război a fost foarte mic. Calculele specialiştilor arătau că armata română ar fi trebuit să aibă în serviciu 150 de avioane. Corpul de Aviaţie a pus la dispoziţie în prima zi de război numai 30 de aparate de zbor şi acelea nearmate şi neperformante.

”Existau 30 de avioane, însă în momentul în care a fost nevoie de ele, avioane de tip vechi, de recunoaştere, în manevra de la Flămânda, când Averescu le-a cerut, niciunul nu a apărut acolo. Comunicaţiile în război erau, de asemenea, la un nivel foarte scăzut. Telefonia de campanie, radiotelegraful. În timp ce trupele puterilor Centrale comunicau impecabil între ele, noi încă foloseam linii civile care puteau fi interceptate. De asemenea, încă foloseam curieri”, spune profesorul Dan Solcan.

În bătălia Capitalei, spune Dan Solcan, armata a pierdut lupta şi pentru că doi ofiţeri care erau trimişi cu planul de bătălie au fost interceptaţi de nemţi. Pur şi simplu, germanii au aflat planul de bătălie interceptând aceşti doi oameni, pentru că noi nu aveam comunicaţii bune.

”Nici măcar îmbrăcămintea nu era grozavă. Cea de vară era cum era, iarna însă devenea complicat, mai ales că mulţi oameni, neavând bocanci, luptau în opinci în faţa impecabilului echipament german. Cum s-a ajuns aici, sunt multe explicaţii. Până în 1914, am avut cele mai scăzute cheltuieli pe investiţii de război, deci până la începutul războiului, mai puţin decât Serbia, Grecia sau Bulgaria”, susţine profesorul buzoian.

”Am păţit acest lucru şi pentru că o serie de politicieni au fost corupţi şi în perioada aceaa, 1914 - 1916, când trebuia să se cumpere armament pentru soldaţi, ei au făcut afaceri şi s-au îmbogăţit cu acei bani”, Dan Solcan, profesor de istorie

În iarna lui 1916 şi primăvara anului 1917, cu sprijinul important al Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Henri Berthelot, armata română a fost reorganizată şi instruită pe baze moderne adaptate cerinţelor războiului. Campania din vara anului 1917 a fost una de succes, reuşindu-se, în faza iniţială, înfrângerea trupelor Puterilor Centrale în bătăliile de la Mărăşti, Oituz şi Mărăşeşti. 

Misiunea Militară Franceză este denumirea sub care a fost cunoscut detaşamentul francez trimis în România în timpul Primului Război Mondial, între 15 octombrie 1916 şi 10 martie 1918, cu misiunea de a asigura consilierea, sprijinirea şi instruirea unităţilor şi autorităţilor militare române.

Pe toată durata sa, misiunea a fost condusă de generalul de divizie Henri Berthelot, care a asigurat simultan şi rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul de căpetenie al Armatei României.

Personalul misiunii a fost detaşat pe lângă comandamentele române, până la nivel de comandament de divizie, inclusiv. Două secţiuni cu roluri distincte au fost Misiunea Aeronautică şi Misiunea Serviciului Sanitar. Personalul misiunii a avut un aport deosebit pe timpul procesului de refacere şi reorganizare a armatei române din prima parte a anului 1917.

După semnarea tratatului preliminar de pace de la Buftea cu Puterile Centrale, personalul Misiunii Militare Franceze a fost nevoit să părăsească România, la 10 martie 1918, ajungând în Franţa în luna mai 1918, după o călătorie de două luni prin Rusia.