Măcelarul din Palatul Comunal. Cum a ucis cinci oameni un căpitan de la Gărzile Patriotice în zilele Revoluţiei din 1989

La Buzău, luptele de stradă au început pe 22 decembrie 1989 şi s-au soldat cu moartea a 25 de persoane în cele trei zile de confruntare armată. Au pierit atunci revoluţionari, militari care credeau că se apără de terorişti, dar şi oameni simpli, surprinşi în schimburi de focuri. Palatul Comunal a fost locul unde s-au înregistrat cele mai multe decese în Revoluţia din Buzău.

Unul dintre episoadele cele mai sângeroase ale acelor zile s-a produs în noaptea de 23 spre 24 decembrie, în Palatul Comunal, care găzduia Comitetul Judeţean de Partid. 

În instituţie se aflau membri ai Gărzilor Patriotice, militari şi revoluţionari care în 22 decembrie au ocupat clădirea după ce l-au alungat pe prim-secretarul Simion Cotoi. 

Întrucât circula un zvon despre un grup de terorişti care urma să atace Palatul Comunal, s-a decis ca majoritatea luminilor să fie stinse, iar militarii şi membrii Gărzilor Patriotice să stea în posturi cu armele pregătite. 

La un moment dat, căpitanul Gheorghe Olteanu, care avea atunci 41 de ani, a îndreptat puşca automată către canapeaua din hol, unde se odihneau câţiva revoluţionari răpuşi de oboseală, şi a tras două rafale de foc automat.

Au fost împuşcaţi mortal Vasile Apostol (50 de ani), Constantin Voinea (33 de ani), Aurel Toader (35 de ani) şi Nicolae Zaharia (48 de ani). Aurel Tucă (21 de ani) a fost rănit. După ce a mitraliat din senin cinci oameni nevinovaţi, Gheorghe Olteanu a rămas în continuare în Palatul Comunal, cu armamentul asupra sa.

„Pe frate-miu l-am găsit abia pe 29 decembrie. M-am dus în 25 să-l caut, că nu ştiam unde e. La Palat nu mi-au dat voie să intru, au zis că n‑au auzit de el. Apoi m-a sunat tata că l-a găsit la morgă ca mort necunoscut. Nu înţeleg cum a ajuns ca mort necunoscut, că mulţi din Gărzi care erau acolo erau de la Chimica, unde lucra şi el” Gabriel Toader, fratele lui Aurel Toader, unul dintre revoluţionarii ucişi de Olteanu

Revoluţionarii care au scăpat de sub tirul căpitanului de Gărzi Patriotice ar fi încercat să-l dezarmeze, însă au fost opriţi de soldaţi. Militarii i-au preluat pe civilii aflaţi pe holul în care a avut loc tragedia şi i-a închis într-o cameră din Palat până când, spre dimineaţă, au fost audiaţi de un procuror chemat la faţa locului. 

În jurul orei 11 dimineaţa, civilii care au dat declaraţii au fost trimişi acasă. La ieşirea din clădire, pe un alt coridor de la parterul Palatului Comunal, acelaşi Gheorghe Olteanu i-a somat să se oprească. 

După ce s-au conformat, doi dintre revoluţionari au plecat să cheme câţiva soldaţi care să-l convingă pe Olteanu că nu sunt terorişti. Un căpitan şi un soldat au coborât pentru a-i transmite ofiţerului de la Gărzile Patriotice că civilii sunt liberi să plece acasă. 

Cei doi militari se pare că nu au fost suficient de convingători. În momentul în care primii cetăţeni au coborât spre curtea interioară, Olteanu i-a somat o dată, după care a tras o rafală cu pistolul-mitralieră în grupul de oameni neînarmaţi. A fost ucis pe loc Anton Baltac (25 de ani) şi a fost rănit Constantin Ionel Lupaşcu (25 de ani).  

Abia după această a doua ieşire, Gheorghe Olteanu a fost dezarmat şi dus direct la spitalul de boli psihice de la Săpoca, judeţul Buzău, unde a rămas internat până pe 4 ianuarie. 

Medicii au stabilit că acesta a avut discernământ în momentul crimelor, justificarea sa fiind aceea că a comis faptele pe fondul unei stări psihice deosebite, influenţat de evenimentele Revoluţiei şi de teama că ar putea fi atacat de cineva. Abia la 10 ianuarie 1990, Olteanu a fost arestat preventiv. 

Gheorghe Olteanu a fost primul ofiţer al Armatei trimis în judecată în urma evenimentelor din decembrie 1989. Procesul său a început târziu, în primăvara lui 1990, şi a durat până în februarie 1991, când a fost condamnat la 22 de ani de închisoare. 

A fost eliberat după 17 ani, însă la Buzău nimeni nu mai ştie nimic despre el sau despre familia sa. Imediat după Revoluţie, soţia lui a intentat proces de divorţ şi s-a mutat din oraş împreună cu cei doi copii. 

În total, 47 buzoieni au murit în Revoluţia Română din 1989. 25 dintre aceştia au murit pe raza judeţului Buzău iar ceilalţi 22, în Bucureşti, Braşov, Hunedoara, Târgovişte şi Timişoara.

Iată lista martirilor buzoieni din Revoluţia Română:

Dumitru Alexandru, Pavel Androne, Vasile Antemir, Costică Apostoiu, Vasile Apostol, Valerică Bălan, Anton Baltac, Stroe Bobeş, Petru Bogdan, Diogene Burlacu, Traian Buzea, Petre Caraliu, Romeo Ciocârlan, Florica Ciortan, Alexandru Ciulin, Ion Constantin, Nicolae Cristea, Florin Cristian, Costel Dan, Costel Dascălu, Titi Dumitrache, Daniela Fercu, Iulian Florin, Dorin Hagima, Gheorghe Iacob, Traian Ilieş, Maricel Luiuz, Dorel Mănăilă, Săndel Marin, Alexandru Marinescu, Ştefan Mocanu, Mircea Munteanu, Ion Pălădoiu, Cătălin Patulea, Laurenţiu Purcherea, Viorel Samoilă, Costel Stan, Maria Tătăranu, Nicolae Tisăianu, Aurel Toader, Iulian Toader, Gheorghe Tudor, Stănică Vâlculescu, Constantin Vlad, Vasile Voican, Constantin Voinea şi Nicolae Zaharia.