Duelul coloşilor. Pugilistul Bogdan Dinu va înfrunta vineri un rus de aproape doi metri înălţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
box

Pentru prima dată în cariera la profesionişti, Bogdan Dinu va boxa în faţa publicului buzoian. Vineri seară, în cadrul galei "Lupii din Carpaţi”, pugilistul buzoian de categorie grea va da piept cu cel mai puternic adversar întâlnit până acum, rusul Vladimir Tereşkin. La fel ca Dinu, Tereşkin nu a cunoscut înfrângerea la profesionişti. În joc este pusă centura WBA Continental, la categorie grea.

Gala "Lupii din Carpaţi" va avea loc pe 8 decembrie, de la ora 19.30, la Sala Sporturilor din Buzău. La revenirea în ring după 7 luni de la ultimul meci, câştigat la Timişoara în faţa unui pugilist georgian, Bogdan Dinu îşi va măsura forţele cu un adversar de top într-un meci în care va fi pusă în joc centura WBA Continental, la categorie grea. 

Oponent va fi rusul Vladimir Tereşkin, în vârstă de 30 de ani, un sportiv înalt de 1.98 m care are 21 de partide la profesionişti, 20 câştigate, 10 prin KO, şi o remiză. De partea cealaltă, Dinu are în palmares 17 victorii din tot atâtea meciuri jucate, dintre care 13 prin KO.

Dincolo de spectacolul pe cinste care se anunţă şi de miza provocată de centura pusă la bătaie, învingătorul acestui meci are posibilitate de a-l înfrunta, anul viitor, pe britanicul Anthony Joshua, actualul campion mondial al categoriei.

Gala de la Buzău va cuprinde şase partide, dintre care trei pentru centuri internaţionale. Alături de pugilistul buzoian, în ring vor mai urca, tot pentru centuri, timişoreanul Flavius Biea şi bucureşteanul Viorel Simion, alţi doi dintre cei mai importanţi pugilişti români ai momentului.

Pe lângă cele trei meciuri "cap de afiş", gala va mai avea în program încă trei meciuri în care vor boxa trei români: Daniel Buciuc, Eronim Arădoaie şi Cezar Juratoni

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite