Doi ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru un profesor de matematică

Doi ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru un profesor de matematică

Profesorul de matematică va executa o pedeapsă de doi ani şi jumătate

Un profesor buzoian de matematică de la Liceul de Artă din Buzău a fost condamnat de Tribunalul Buzău la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, după ce, în luna iunie, a fost prins în flagrant luând 500 de lei de la mama unui elev care risca să rămână corigent.

Potrivit avocatului profesorului Paul Stoenică, Codruţ Oniţă, Tribunalul Buzău a decis condamnarea cadrului didactic la doi ani şi şase luni pentru luare de mită, decizia nefiind însă definitivă, informează Mediafax.

Conform sursei citate, la decizia dată de Tribunalul Buzău s-a făcut deja apel la Curtea de Apel Ploieşti, însă până la verditul final, profesorul Paul Stoenică rămâne în Penitenciarul Focşani, unde a fost trimis imediat după realizarea flagrantului din luna iunie.

"A fost reţinut şi arestat preventiv pentru luare de mită în formă continuată. Iniţial, nu şi-a recunoscut fapta, însă ulterior a decis să recunoască acuzaţiile aduse şi să beneficieze de reducerile de pedeapsă. A fost condamnat la o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare. Doi ani pentru luare de mită, iar alte şase luni fiindu-i revocată o pedeapsă anterioară, el fiind într-un termen de încercare. Am atacat hotărârea Tribunalului Buzău cu apel şi urmează ca dosarul să se judece la Curtea de Apel Ploişti", a declarat, joi, avocatul profesorului Paul Stoienică, Codruţ Oniţă.

Profesorul Paul Stoenică a fost prins în luna iunie a acestui an în timp ce lua mită 500 de lei de la mama unui elev, pentru a nu-l lăsa corigent, însă cadrul didactic nu este la prima faptă de acest gen. Astfel, în anul 2008, când preda la un alt liceu din Buzău, Stoienică a mai căzut victima unui flagrant dar, fiind la prima abatere, procurorii l-au scos atunci de sub urmărirea penală.

Inspectorul şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău, Geta Burducea, a declarat, joi, că decizia Tribunalui Buzău de a-l condamna pe cadrul didactic prins în timp ce lua mită este normală şi poate fi interpretată ca un semnal de alarmă pentru profesorii care au de gând să ceară mită elevilor ori părinţilor.

"De când sunt în învăţământ nu îmi aduc aminte ca un dascăl să fi fost condamnat pentru astfel de abateri. Nu pot spune că mă bucur că un profesor a procedat în acest fel, dar mă bucur că legea şi-a făcut datoria, a primit ceea ce merita, probabil şi, din punctul ăsta de vedere, cred că este o învăţătură de minte pentru alţii care s-ar mai gândi să procedeze în acest fel. Nu aşa arată învăţământul buzoian. Este o excepţie", a declarat inspectorul general adjunct al ISJ Buzău, Geta Burducea.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: