Căprioară, salvată de poliţişti din captivitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căprioara a fost predată unui gestionar de fond de vânătoare din cadrul A.J.V.P.S. Buzău
Căprioara a fost predată unui gestionar de fond de vânătoare din cadrul A.J.V.P.S. Buzău

În cadrul unei acţiuni desfăşurată pe raza comunei Verneşti, poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (AESP) au constatat că la locuinţa unui tânăr în vârstă de 25 de ani era ţinut în captivitate o căprioară, din specia capra roşie, fără ca tânărul respectiv să fie autorizat în acest sens.

Poliţiştii Biroului AESP i-au întocmit tânărului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 52 alin. 1 lit. „g” din O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

Totodată, căprioara a fost predată unui gestionar de fond de vânătoare din cadrul A.J.V.P.S. Buzău.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite