Sturzu s-a ţinut de cuvânt: a cedat site-ul www.brasov2021.ro Primăriei Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Andrei Paul
Foto: Andrei Paul

Deputatul Mihai Sturzu a cedat astăzi, către Primăria Braşov, domeniul www.brasov2021.ro, pe care acesta îi rezervase în urmă cu câteva luni.

„Anunţ faptul că am luat acest site pentru a fi al Braşovului, iar astăzi îl înmânez primarului George Scripcaru, ca reprezentant al comunităţii braşovene. Invit orice braşovean să participe pentru a face din Braşov Capitală Europeană a Culturii în 2021, şi rog toţi politicienii, din toate partidele, să-şi dea mâna, pentru a susţine acest proiect, care nu trebuie să aparţină politicului. Ca braşovean, susţin acest proiect şi sunt pregătit să pun umărul pentru el”, a declarat Mihai Sturzu.
„Mă bucur că Mihai Sturzu s-a preocupat pentru a securiza acest domeniu şi mai ales că astăzi a făcut cedarea acestuia către Primăria Braşov în mod oficial. El va face în continuare parte din echipa care va dezvolta site-ul, este braşovean, este artist, este foarte cunoscut şi apreciat de o mulţime de tineri şi mă bucur că am mai câştigat o persoană în echipa noastră. Sper să fie mulţi alţii care să ni se alăture”, a declarat primarul George Scripcaru.
După definitivarea chestiunilor tehnice, cele două domenii,www.brasov2021.ro şiwww.brasov2021.brasovcity.ro vor fi interconectate.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite