Sezonul de iarnă se închide oficial de astăzi în Poiana Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poiana Brasov schi

Sezonul de schi în Poiana Braşov este închis oficial, de astăzu. Amatorii sporuluirilor de iarnă pot să mai schieze, însă, pe partea superioară a pârtiilor din Masivul Postăvarul.

Reprezentanţii Primăriei Braşov au precizat că sezonul de schi 2014 – 2015 a fost cel mai lung din ultimii ani, lucru confirmat şi de numărul de treceri pe la turnicheţii instalaţiilor de transport pe cablu. Astfel, de la începutul lunii decembrie, când au fost deschise instalaţiile de transport şi până pe 27 aprilie au fost înregistrate 1.777.426 de treceri, fiind vândute 200.000 de cartele de acces.

Telecabina rămâne funcţională

Începând de mâine, iubitorii sporturilor de iarnă care vor să urce în Masivul Postăvarul o mai pot face doar cu telecabina, restul instalaţiilor de transport urmând să fie închise până iarna viitoare. Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, a precizat că persoanele care vor să mai schieze începând cu data de 1 mai o vor face pe propria răspundere, ţinând cont că sezonul se încheie astăzi. „Încă se mai poate schia pe partea superioară a pârtiilor Lupului şi Drumul Roşu. În zonele inferioare ale domeniului schiabil a început deja demontarea elementelor de siguranţă”, a precizat Toarcea.

Acesta a susţinut că sezonul de iarnă 2014 – 2015 a fost unul fără incidente majore. „Au fost înregistrate 400 de incidente minore pe pârtia de schi, un număr mai mic decât cel de anul trecut, când perioada în care pârtiile au fost deschise a fost mai scurtă”, a explicat reprezentantul Primăriei. Nu în ultimul rând, pentru înzăpezirea pârtiilor, iarna trecută, s-au folosit 160.000 de metri cubi de apă.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite