Paula Ivan, ambasador al Crosului 15 Noiembrie. De anul acesta, evenimentul dedicat muncitorilor care au ieşit în stradă în 1987, este internaţional

Paula Ivan, ambasador
al Crosului 15 Noiembrie. De anul acesta, evenimentul dedicat muncitorilor care au ieşit în stradă în 1987, este internaţional

Campioana Oplimpică Paula Ivan va promova Crosul 15 Noiembrie

În acest an Crosul 15 Noiembrie va fi promovat şi susţinut de unul dintre cei mai importanţi sportivi ai României din toate timpurile: Paula Ivan, dublă medaliată olimpică. Tot de anul acesta competiţia devine internaţională.

Ştiri pe aceeaşi temă

Paula Ivan este şi astăzi deţinătoarea recordului olimpic la proba de 1500 de metri, stabilit în anul 1988 la Olimpiada de la Seul şi medaliată cu argint la proba de 3000 de metri din cadrul aceleiaşi Olimpiade. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la fabuloasa victorie a Paulei Ivan de la Seul, 30 de ani în care recordul olimpic nu a fost doborât de nicio altă sportivă! Nu este întâmplător faptul că Paula Ivan este astăzi ambasadorul unei competiţii sportive de o vârstă apropiată cu cea a recordului olimpic: Crosul 15 Noiembrie, aflat la a 29-a ediţie.

 „Am primit cu foarte multă plăcere invitaţia de a fi ambasadorul Crosului 15 Noiembrie, mai ales eu mi-am început performanţa cu competiţii de cros şi datorită acestui sport am fost selectată pentru atletism. Acum mai bine de zece ani am participat la Braşov la una dintre ediţiile Crosului 15 Noiembrie, mi-a plăcut foarte mult şi mi-am dorit să ajung din nou la Braşov în perioada acestui eveniment. Sunt foarte bucurooasă că am fost aleasă să promovez această competiţie şi că activitatea mea sportivă este încă apreciată la 30 de ani după ce am obţinut recordul olimpic. Voi fi alături de dumneavoastră la Crosul 15 Noiembrie şi sper să fiu prezentă la fiecare ediţie care va urma“, a declarat fosta atletă olimpică.

Competiţie internaţională

Crosul 15 Noiembrie îşi propune să demonstreze că este o competiţie nu numai cu un istoric impresionant, ci şi una organizată după toate standardele unei competiţii internaţionale de marcă. Primul pas este făcut prin omologarea traseului de un reprezentant al IAAF (Asociaţia Internaţională a Federaţiilor de Atletism. Este al treilea traseu al unei competiţii din România, după Campionatul European de Alergare de 24 de Ore şi Bucharest Marathon care beneficiază de omologare internaţională. Omologarea traseului va permite Braşovului să intre pe harta întrecerilor internaţionale de atletism şi să atragă sportivi de elită. 

„Mă bucur că o avem alături de noi pe doamna Paula Ivan, pe care o cunoaştem de când România era apreciată şi prin atleţii care ne reprezentau la competiţiile sportive internaţionale. Îi mulţumim şi consider că acest lucru înseamnă foarte mult pentru Crosul 15 Noiembrie. Este un eveniment sportiv de tradiţie în Braşov, cu o însemnătate specială pentru Braşov şi pentru România, pe care Primăria l-a sprijinit întotdeauna şi care, iată, a ajuns la un alt nivel, cu implicarea Federaţiei Române de Atletism. Anul acesta va fi prima ediţie internaţională, pe traseu omologat internaţional, şi sunt convins că va fi un eveniment deosebit“, a declarat primarul George Scripcaru.

Crosul 15 Noiembrie este un concurs de atletism (alergare cros) pentru sportivi profesionişti (sportivi legitimaţi) şi sportivi amatori din România şi din străinătate, desfăşurat pe o distanţă de 5 kilometri, pe străzile din municipiul Braşov, urmând acelaşi traseu pe care l-au parcurs manifestanţii la 15 Noiembrie 1987.

Crosul 15 Noiembrie (ediţia a 29-a) se va desfăşura duminică, 11 noiembrie 2018. Startul se va da la intersecţia străzilor Carpaţilor cu Poienelor, la poarta SC Roman SA (Str. Poienelor, Nr. 5), iar concurenţii vor alerga pe un traseu ce are o lungime de 5 kilometri şi următoarele repere: Poienelor - Calea Bucureşti - Spitalul Judeţean - Spitalul Astra - Intersecţia „Trei Alimentare” - Biserica de Lemn - Hidromecanica - Spitalul CFR - Sala Patria - Teatrul Sică Alexandrescu - Modarom - Prefectură.

Sportivi de renume vor veni  la cros

Primii sportivi de elită care şi-au anunţat deja participarea la Crosul 15 Noiembrie sunt sportivii români Ancuţa Bobocel, Roxana Bîrcă, Alexandru Nicolae Soare şi Adrian Garcea, precum şi Sergiu Ciobanu care reprezintă Irlanda.
Ancuţa Bobocel este una dintre atlete de elită ale României, fiind o specialistă a probelor de 3000m şi 3000m obstacole. A participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, la campionate mondiale şi europene. Anul acesta s-a clasat pe locul 2 la Cupa Europei de 10000m (cu un nou personal best) şi pe locul 1 cu echipa României în cadrul aceleiaşi competiţii. Este campioană naţională multiplă la probele de 800m, 1500m, 3000m, 5000m şi 3000m obstacole, campioană balcanică, campioană europeană de tineret şi vicecampioană mondială universitară. 

Roxana Bîrcă este specialistă a probei de 5000m şi a participat la Olimpiada de la Londra. Este campioană balcanică în proba de 10000m, medaliată cu aur la Jocurile Francofoniei din 2017 şi medaliată cu bronz în proba de 5000m în cadrul aceleiaşi competiţii. A ocupat locul 4 la Campionatele Europene de Atletism de la Helsinki în anul 2012 în proba de 5000m şi deţine titluri de campion naţional la probele de 5000m şi 10000m.

Alexandru Nicolae Soare este una dintre speranţele României în alergările de fond, anul acesta apropiindu-se vertiginos de recordul naţional al probei de 10000m, cu un timp de 28.25.38, cel mai bun rezultat alergat de un sportiv român în ultimii 40 de ani, în această probă! Alexandru Nicolae Soare este dublu vicecampion mondial universitar în proba de 10000m, vicecampion european de tineret şi are numeroase titluri de campion naţional. 

Adrian Garcea este vicecampion balcanic de juniori în proba de 1500m şi este una dintre tinerele speranţe ale semifondului românesc. Are numeroase victorii în competiţii internaţionale.

Sergiu Ciobanu reprezintă Irlanda în competiţiile internaţionale şi are rezultate bune în competiţiile de fond, în care s-a specializat. Anul acesta va participa cu echipa naţională a Irlandei la Campionatele Europene de Atletism. 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: