Fetele de 10 la Bac de la Braşov. Colege de clasă şi prietene. Una a ales medicina, alta design-ul industrial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două eleve, ambele de la Colegiul Naţional Dr. Ioan Meşotă din Braşov, au reuşit să obţină media 10 la Bacalaureat. Sunt colege de clasă, iar ambele vor rămâne să studieze în România.

Ramona Mihaela Rebenciuc şi Andreea Elena Robu au studiat la Colegiul Naţional Dr. Ioan Meşotă, un liceu de top din Braşov. Au reuşit să ia 10.00 curat la Bacalaureat. Au fost colege de clasă la profilul de Ştiinţe ale Naturii. Sunt prietene şi au ales să facă facultatea tot în România, una la Cluj, iar alta la Braşov.

Andreea Elena Robu spune că, pe lângă studiul intens, a contat foarte mult şi sprijinul profesorilor. „A fost vorba şi de dascălii de la Colegiul Naţional Dr. Ioan Meşotă care ne-au susţinut, ne-au îndrumat şi ne-au încurajat. Un profesor care te încurajează îţi dă aripi“ spune tânăra.

Va urma o facultate în România şi spune că nu s-a gândit să plece la studii în străinătate. „Voi da examen la Medicină în Cluj. Mama mea este cadru medical şi asta m-a motivat. Îmi doresc să devin medic să ajut oamenii şi mai am un test: examenul de admitere. Nu m-am gândit să plec să studiez în străinătate. M-am gândit că dacă ţara asta m-a crescut până acum, merită să rămân aici“, mai spune Andreea  

În timpul liber Andreea iubeşte să facă plimbări cu bicicleta în pădure, să meargă la înot şi să iasă cu prietenii în oraş.

Ramona va studia la Braşov pentru a deveni inginer

Ramona Rebenciuc a luat şi ea 10.00 curat la Bacalaureat. Spune că a învăţat mult. „Nu pot spune că la examenul de Bacalaureat a fost dificil, însă am şi învăţat mult în timpul anului. Nu poţi face performanţă fără sacrificiu“, spune Ramona.

Tânăra a decis să rămână la Braşov, să studieze design industrial la Universitatea Transilvania. „Am ales această specialitate pentru că mă atrage foarte mult. Este o specialitate relativ nouă la Universitatea Transilvania şi cred eu de viitor, pentru că sunt foarte multe fabrici în jurul Braşovului. Nu am plecat în alt oraş şi nici în străinătate, deoarece Universitatea Transilvania are dotări de top şi nu am avut de ce să plec în altă parte. Cred că pot face performanţă aici, acasă“ a mai spus tânăra.

În timpul liber Ramonei îi place să danseze. Este pasionată şi de fotografie şi îşi doreşte să urmeze chiar şi un curs de specializare în domeniu. 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite