Cele mai bune remedii naturale pentru durerile în gât

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Durerea în gât apare atunci când se inflamează căile respitatorii. FOTO Arhivă.
Durerea în gât apare atunci când se inflamează căile respitatorii. FOTO Arhivă.

În sezonul rece, căile respiratorii reacţionează şi de multe ori ne trezim cu dureri în gât. Natura ne oferă soluţii simple cu ajutorul cărora putem scăpa de disconfort cu produse pe care mulţi dintre noi le avem în casă.

Mierea este unul dintre cele mai bune produse care reduc inflamaţia în gât. „Mierea este un dezinfectant natural, calmează inflamaţia şi ajută la eliminarea secreţiilor din căile respitatorii. Se poate lua câte o linguriţă de miere de câteva ori pe zi, dar important este să nu mâncaţi şi să nu beţi nimic o jumătate de oră pentru ca mierea să poată acţiona. De asemenea mierea este eficientă şi se dacă se adaugă într-un ceai cald. Propolisul este şi el un antiseptic şi ajută la calmarea durerilor în gât“, spune medicul homeopat Mihaela Naste.

Lămâie şi usturoi pentru a scăpa de durere

Un alt remediu la îndemână este lămâia. „Sucul de lâmâie este un bun dezinfectat, conţine şi multă vitamina C şi este recomandat în răceli. Puteţi face limonadă, dar nu adaugaţi zahăr. Dacă nu o puteţi bea puneţi puţină miere. Se poate face gargară cu suc de lămâie pentru un gât inflamat. De asemenea, lămâia se poate amesteca şi cu glicerină şi se obţine astfel un sirop care va calma rapid gâtul“, mai spune medicul.

Usturoiul este un antibiotic natural şi este foarte eficient în cazul infecţiilor şi durerilor în gât. Dacă nu puteţi să îl mâncaţi crud, deşi aşa ar fi recomandat, puteţi găsi pe piaţă şi capsule cu ustoroi. Şi scorţişoara calmează rapid durerea în gât. Puteţi fierbe un beţişor de scorţişoară în apă şi obţineţi astfel un ceai. Îl puteţi bea ca atare sau puteţi să îi adăugaţi miere. De asemenea puteţi cumpăra tinctură de scorţişoară. Adăugaţi câteva picături într-o linguriţă de miere şi veţi obţine un calmant eficient pentru durerea în gât.

Ceaiuri eficiente

Şi ceaiurile din anumite plante sunt eficiente împotriva durerilor în gât. „Muşeţelul, salvia, cimbrişorul, gălbenele sau mugurii de brad vă pot scăpa de durerile în gât. Trebuie să beţi două-trei căni pe zi neîndulcit sau cu puţină miere. De asemenea, cu ceaiul de salvie puteţi face gargară, deoarece este un foarte bun antiinflamator. Ceaiul de ceapă face minuni. Chiar dacă gustul sau mirosul nu este unul plăcut, merită efortul“, mai spune specialistul.

Remedii din popor

Tot pentru durerile în gât există şi remedii din popor. Şodoul cu ou este unul dintre cele mai cunoscute. Frecaţi un gălbenuş de ou cu puţin zahăr şi adugaţi-l într-o cană cu lapte fierbinte. Apoi beţi imediat conţinutul. Va calma rapid gâtul. Un alt remediu din popor este o compresă care se aplică la gât. Radeţi cartofi cruzi peste care turnaţi puţin spirt. Înveliţi totul în tifon şi apoi într-o eşarfă pe care o legaţi la gât. Ţineţi compresa câteva ore şi veţi scăpa de durerile în gât.

Orice probleme medicale aveţi, în primul rând trebuie să consultaţi un medic.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite