Braşovul este favorit pentru a deveni capitala Regiunii Centru

Braşovul este
favorit pentru a deveni capitala Regiunii Centru

Braşovul a fost votat ca favorit într-un sondaj realizat la nivel naţional.

Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Braşov, Ploieşti şi Constanţa sunt oraşele considerate favorite pentru a deveni capitalele viitoarelor regiuni de dezvoltare, potrivit unui sondaj realizat la solicitarea autorităţilor şi prezentat  de vicepremierul Liviu Dragnea, potrivit Mediafax.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, in regiunea care ar urma să includă judeţele Sibiu, Mureş, Alba, Braşov, Harghita şi Covasna, 28,7% din cei chestionaţi vor ca Braşovul să fie reşedinţă de regiune, 25,7% au optat pentru municipiul Sibiu, 15,2% pentru Târgu Mureş şi 14,5% pentru Alba Iulia. Rezultatele sondajului arată că 4,2% din cei chestionaţi vor reşedinţă de regiune la Miercurea Ciuc, iar 2,4% optează pentru Sfântu Gheorghe, în timp ce 1% vor ca Odorheiul Secuiesc să fie reşedinţa.

Întrebat cât de mult va cântări acest sondaj în decizia care va fi luată în ceea ce priveşte stabilirea reşedinţelor viitoarelor regiuni, Dragnea a spus că se va ţine cont şi de rezultatele acestei cercetări sociologice.

„Sondajul cântăreşte, dar să ştiţi că cel mai mare câştig pentru un oraş care va deveni reşedinţa unei regiuni va fi prestigiul, şi spun sta pentru a mai detensiona această dezbatere pătimaşă. În fiecare regiune există două, trei judeţe care sunt acum într-un război, între ghilimele, dar vreau să le spun tuturor să nu se aştepte că, dacă va fi reşedinţa regiunii undeva, toată bogăţia din regiune vine acolo. Doamne, fereşte! Acesta este şi motivul pentru care vrem să punem în toate reşedinţele de judeţ instituţii regionale, pentru ca fiecare comunitate judeţeană să simtă beneficiile acestui proces de regionalizare", a spus Liviu Dragnea, citat de Mediafax. 

Pe aceeaşi temă:

Braşovul merită să fie capitala Regiunii Centru

Universitatea Transilvania susţine Braşovului pentru capitala Regiunii Centru

Brașovul este unul dintre cele mai frumoase orașe ale țării

Imagini din aceeasi galerie
  • Brașovul este unul dintre cele mai frumoase orașe ale țării

Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: