Braşov: Studenţii şi tinerii angajaţi pot aplica pentru burse de master în Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasada Franţei şi mai multe firme franceze prezente în România au semnat, ieri, convenţii de parteneriat prin care oferă studenţilor şi tinerilor angajaţi români burse de studii în Franţa, cu posibilitatea efectuării unor stagii de pregătire.

Parteneriatele semnate de ambasadorul Henri Paul şi reprezentanţii mai multor societăţi franceze din România prevâd că o parte dintre bursieri vor urma un master în Franţa care va cuprinde şi un stagiu de şase luni în cadrul unei societăţi, după această etapă tinerii urmând să fie recrutaţi în România de către societatea care i-a finanţat, potrivit Mediafax.

În total, vor fi atribuite 13 burse, unele fiind destinate exclusiv angajaţilor unei firme. Astfel, parteneriatul Societe Generale Insurance cu ambasada Franţei oferă unor studenţi români oportunitatea unei specializări la Universitatea Paris Dauphine. Este vorba despre un master cu tema „Matematica modelizării şi deciziei, specializarea Actuariat". De asemenea, Ambasada Franţei, în parteneriat cu firma Orange România, oferă pentru patru angajaţi din cadrul acestei companii o specializare în marketing şi finanţe.

Alte trei burse vor fi oferite la începutul anului şcolar 2011-2012 în urma parteneriatului dintre ambasadă şi grupul Renault. Parteneriatul Pentalog România şi ambasada Franţei va oferi o bursă unui student român pentru un master pe tema contabilitate, control şi audit. Tânărului îi va fi ulterior propus un post în cadrul agenţiei de la Braşov a firmei. Pe de altă parte, parteneriatul firmei Colas România cu ambasada Franţei oferă pentru unul dintre inginerii angajaţi în companie posibilitatea unei specializări în comerţ şi finanţe, în timp ce Lafarge oferă pentru doi ingineri o specializare în mentenanţă şi procese industriale.

Cabinetul de avocatură Gide Loyrette Nouel oferă, în parteneriat cu ambasada Franţei, un master în Franţa unui student în cadrul Colegiului juridic Franco-Român de Studii Europene. Masterul va fi însoţit de un stagiu de pregătire în cadrul unui cabinet de avocatură din Paris. Firma Thales va oferi, la rândul său, unuia dintre angajaţii săi posibilitatea de a face un doctorat la Universitatea Lille I.

4.500 elevi români, îînvaţă în Franţa

Potrivit datelor ambasadei, numărul burselor oferite tinerilor români este mult mai mare. Ambasada susţine că în anul 2009 peste 4.500 de elevi români s-au înscris într-o instituţie franceză de învăţământ superior, Franţa fiind de altfel, de mai mulţi ani, ţara care primeşte cei mai mulţi studenţi români. Avantajos este faptul că numărul de studenţi care învaţă limba franceză în România este cel mai ridicat din Europa.

540.000 de euro pentru burse studenţeşti în Franţa

Ambasada susţine că în 2011 efortul pentru mobilitate va fi intensificat, iar serviciul de cooperare universitară al ambasadei Franţei va aloca circa 540.000 de euro pentru burse studenţeşti în Franţa. Bugetul alocat acestui scop este, potrivit datelor ambasadei, în scădere cu circa 5% faţă de 2010 însă această scădere este compensată de parteneriatele cu firme din Franţa, conform Mediafax. Astfel vor fi alocate în total 31 de burse de master. Tinerii interesaţi pot aplica de asemenea la alte două burse de master din partea Fundaţiei de ştiinţe matematice din Paris. Vor fi şase burse de doctorat plus una co-finanţată de o întreprindere franceză în România.

Sunt prevăzute 10 burse de stagiu de o lună, 5 burse Copernic şi alte 9 din partea Fondation Odon Vallet şi INSA (Institutul Naţional de Ştiinţe Aplicate din Franţa).

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite