A fost capturată ursoaica pentru care s-a dat mesajul „Ursu BĂĂĂ!”. Câţi urşi mai caută edilii braşoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A fost prinsă ursoaica de pe Stejerişului FOTO Primăria Braşov
A fost prinsă ursoaica de pe Stejerişului FOTO Primăria Braşov

Ursoaica pentru care s-a dat celebrul mesaj „Ursu BĂĂĂ!” a fost capturată cu ajutorul unui container în care s-au pus conserve de peşte şi miere. Edilii braşoveni speră să prindă în capcană şi alţi urşi care vin frecvent în oraş

În noaptea de luni spre marţi, ursoaica despre care locuitorii din zona Stejeriş spun că vine des în preajma locuinţelor a fost capturată. Este vorba despre o ursoaică cu trei pui, care a stârnit teama unei femei în momentul în care a ajuns în parcarea de lângă casă şi a făcut ca această să nu coboare din maşină, de frica animalului. 

„Iată că după aproape două săptămâni de când am constituit celula de intervenţie şi am început pânda în zona Stejerişului – Nisipului am reuşit să capturăm prima ursoaică, pe cea cu trei pui şi să o relocăm”, a anunţat primarul Braşovului, Allen Coliban.

Ursoaica a fost dusă într-un fond cinegetic aflat la distanţă de Braşov, însă reprezentanţii municipalităţii şi cei ai fondului forestier în care a ajuns ursoaica au decis să nu facă public locul în care a fost relocate animalul sălbatic. 

„Avem la ora actuală mai multe exemplare de urs care vin frecvent în zona locuită. Le luăm unul câte unul, de la caz la caz. Aceasta a fost prima şi, poate, cea mai importantă, pentru că se spunea că este vorba despre un exemplar care ar fi cantonat în zona cartierului Şchei, adică între case şi era esenţial să-l extragem din această zonă”, a mai explicat edilul şef al Braşovului.

Este vorba de urşi care ajung în Răcădău, în Noua, în Şchei şi pe strada Carierei. Deocamdată, municipalitatea foloseşte cuşca cu ajutorul căreia a fost prinsă ursoaica de pe Stejeriş, dar se depun eforturi pentru achiziţionarea a două cuşti de către Primăria Braşov.

Vă mai recomandăm:

A vrut să-şi asiste soţia la naştere, dar a fost la un pas să fie chiar el operat. „M-au întrebat dacă sunt epilat pe abdomen”

Furt ca-n Evul Mediu în era internetului. Modul de operare ales de patru hoţi din Braşov

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite