Începe a doua etapă de lucrări pentru extinderea uneia dintre cele mai aglomerate străzi ale Braşovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul de extindere, care presupune construcţia a încă două noi benzi de circulaţie, se va realiza etapizat. Foto: Ionuţ Dincă
Proiectul de extindere, care presupune construcţia a încă două noi benzi de circulaţie, se va realiza etapizat. Foto: Ionuţ Dincă

Lucrările de extinderea a străzii 13 Decembrie cu încă o bandă pe sens, demarate în această vară, vor continua în perioada următoare pe porţiunea dintre fostul transformator al RATBV şi magazinul Lidl.

Pe acest segment, au fost efectuate ultimele demolări inclusiv în perimetrul stadionului Forex, unde a fost demontat şi vechiul gard, iar în prezent este în curs de finalizare demolarea clădirii transformatorului.

Pe cealaltă porţiune, s-a realizat deja partea de infrastructură, iar după ce au fost introduse în subteran cablurile de electricitate necesare, acum, se lucrează la instalarea stâlpilor şi a reţelei de troleibuz, astfel încât şi ea de-a treia bandă pe sensul de mers spre Coresi să fie deschisă traficului rutier.

Se conturează şi noul giratoriu

Totodată, firma Recon care execută aceste lucrări a început amenajările şi la noua stradă Camil Petrescu care va face legătura cu blocurile din cartierul Coresi, pe 13 Decembrie, în această zonă, urmând să fie amenajat şi un sens giratoriu, astfel încât să existe o mai bună legătură atât cu vechiul cartier, cât şi cu noua zonă rezidenţială. 

Proiectul de extindere se va realiza etapizat. Conform propunerii făcute de către proiectant, lucrările de extindere vor presupune amenajarea a încă două benzi de circulaţie pe întreg tronsonul cuprins între pasajul de cale ferată de la Făget şi intersecţia cu strada Henri Coandă, astfel încât strada 13 Decembrie va avea câte trei benzi de circulaţie pe fiecare sens.

Zid de sprijin în zona parcului

Astfel, pe tronsonul dintre pasaj şi intersecţia cu strada Turnului benzile noi vor fi amenajate pe partea dinspre parc, urmând practic să se taie o parte din aleea de promenadă din parc şi să fie executat şi un zid de sprijin pe porţiunea mai înaltă din apropierea pasajului. De asemenea, ar urma să fie amenajată şi o bandă de stocare pentru pentru cei care vor să vireze spre Octavian Goga pentru a fi evitate blocajele care se formează în prezent, din cauza celor care aşteaptă să vireze la stânga. Şi sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Independenţei ar urma să fie reamenajat, ţinând cont că axul drumului se va muta mai spre parc, iar giratoriul îşi va mări diametrul la 26 de metri şi va avea trei benzi de circulaţie la interior.

De la intersecţia cu strada Independenţei şi până la cea cu strada Hendri Coandă (după mall) se va amenaja câte o nouă bandă de circulaţie pe ambele sensuri de mers.

Citeşte şi: 

Două noi străzi de legătură, construite în cea mai importantă zonă comercială şi de dezvoltare imobiliară a Braşovului

Cum arată proiectul primului pasaj hobanat al Braşovului. O parte din Bulevardul Gării trece în subteran

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite