Încă două „magazine de vise“ au fost închise, la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului au dispus, astăzi, închiderea a două magazine din Braşov, care comercializau produse etnobotanice. 

Cele două „magazine de vise“ sunt situate pe strada Republicii nr. 25, respectiv pe strada Carpaţilor nr. 17. Inspectorii CJPC au închis cele două locaţii care comercializau produse etnobotanice pe o perioadă de şase luni şi au dat amenzi în valoare totală de 42.000 de lei.

Pe raza municipiului Braşov există, în total, şapte magazine de vise, iar patru dintre acestea au fost închise pe o perioadă de şase luni pe cei de la CJPC Braşov. „Din păcate, noi nu închidem spaţiul ci activitatea economică, astfel că proprietarii îşi pot redeschide magazinul sub o altă denumire.

La magazinele pe care le-am închis astăzi am constatat mai multe neconcordanţe între ceea ce apare pe etichetă şi conţinutul produsului. Până luni vom finaliza procesele verbale pentru închiderea altor astfel de magazine.

Începând de astăzi avem o listă de 28 de produse care nu se mai pot comercializa, întrucât legea interzice acest lucru. În perioada următoare vom efectua controale şi în cluburile de noapte“, a declarat Ionel Spătaru, şeful CJPC Braşov.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite