Primele doze de vaccin anti-COVID-19 au ajuns la Brăila. Cine sunt primii beneficiari ai medicamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

975 de doze de vaccin împotriva SARS-CoV-2 au sosit luni, 4 ianuarie, la Direcţia de Sănătate Publică Brăila, cu un transport special, de la Spitalul Militar de Urgenţă ”Alexandru Gafencu” Constanţa, stabilit drept centru zonal.

De la Direcţia de Sănătate Publică Brăila dozele de vaccin vor fi distribuite centrelor de vaccinare, cu respectarea tuturor măsurilor privind condiţiile de transport, cu sprijinul echipajelor de poliţie şi jandarmerie.

Cele patru centre stabilite pentru această etapă sunt Spitalul de Urgenţă Judeţean, Spitalul de Psihiatrie ”Sfântul Pantelimon”, Spitalul de Pneumoftiziologie şi Spitalul Orăşenesc Făurei.

Începând de astăzi va fi vaccinat personalul din domeniile sănătăţii şi social – sistem public şi privat, care şi-a dat acordul şi care a fost înregistrat în aplicaţia pusă la dispoziţie în acest sens de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

„Încă de săptămâna trecută, la nivelul judeţului Brăila a fost operaţionalizat Nucleul de Coordonare a Vaccinării Judeţean, care are ca atribuţie principală coordonarea campaniei de vaccinare, în structură căruia îşi desfăşoară activitatea reprezentanţi din Instituţia prefectului – judeţ Brăila, Consiliul Judeţean Brăila, Direcţia de Sănătate Publică, structurile judeţene ale M.A.I. şi M.Ap.N”, anunţă reprezentanţii ISU Brăila.

Conform Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, în etapa I vor fi vaccinaţi lucrătorii din domeniul sănătăţii şi social – sistem public şi privat, astfel:

- personalul din spitale şi unităţi ambulatorii (personalul medico-sanitar, personalul auxiliar, personal administrativ, securitate şi pază şi alte categorii);

- personalul din sistemul de medicină de urgenţă: ambulanţă, SMURD, IGSU, IJSU, camere de gardă, CPU, UPU;

- personalul din medicina primară – din reţeaua de medicină de familie, medicină şcolară şi asistenţă medicală comunitară;

- personalul din laboratoare, farmacii şi alţi lucrători din domeniul sănătăţii;

- personalul din serviciile stomatologice;

- medici rezidenţi, elevi şi studenţi cu profil medical;

- paramedici şi alţi voluntari care îşi desfăşoară activitatea în unităţi sanitare;

- personalul de îngrijire care îşi desfăşoară activitatea în centrele rezidenţiale şi medico-sociale;

- personalul care acordă îngrijiri medicale şi sociale la domiciliu;

- personalul din serviciile de sănătate publică (Institutul Naţional de Sănătate Publică, Direcţiile de Sănătate Publică);

- personalul din unităţile sanitare ale ministerelor cu reţea sanitară proprie;

- personalul din centrele de dializă şi transfuzii;

- personalul implicat în derularea campaniilor de vaccinare

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Vaccinarea anti COVID-19 începe de luni şi la Galaţi. Cine va fi imunizat

Asistentă de la spitalul din Alba Iulia despre noul vaccin: ”Am aşteptat cu emoţie această zi. Am zărit şi luminiţa mult aşteptată de la capătul tunelului”

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite