Podul suspendat peste Dunăre va rămâne muzeu timp de un an. Motivul: lipsesc drumurile de acces

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Leopold Balaes
FOTO Leopold Balaes

Investiţia de 500 de milioane de euro, care leagă Brăila de Tulcea, nu poate fi dată în folosinţă la finalizarea lucrărilor pentru că lipsesc drumurile de acces.

Al treilea pod ca mărime din Europa va fi muzeu timp de un an de zile pentru că autorităţile nu s-au ocupat şi de construirea drumurilor de acces.

„Sunt în rezolvare problemele de la Brăila. Va ieşi în curând autorizaţia de construire pentru un sector de 7 kilometri. Vor ieşi apoi şi pentru restul. Sunt acele drumuri de legătură care au fost lăsate de izbelişte”, a declarat Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor.

„Spun de pe acum, un an va rămâne podul frumos, nou, al treilea ca lungime pod suspendat din Europa... va rămâne un an, 2023 dacă nu mă înşel... va rămâne un muzeu, acel termen pe care l-am popularizat. Asta ca urmare a unor inacţiuni din trecut pe care acum încercăm să le reparăm din mers”, a ţinut să precizeze ministrul.

Se va încerca acum accelerarea lucrărilor, dar nu se ştie când vor fi gata drumurile de acces către podul peste Dunăre.

„Poate reuşim să fie mai puţin de un an de zile. Când spun aceste termene nu înseamnă că sunt resemnat cu ele. Unde se poate, încerc să aduc lucrurile în zone mai bune. Dar nici să spun, cum aruncă politicienii, deobicei „Va fi totul bine, gata. Într-o lună terminăm autostrăzile”. Spun lucrurile realist”, susţine Cătălin Drulă.

O investiţie de 500 de milioane de euro

Podul suspendat peste Dunăre, care leagă Brăila de Tulcea, va costa aproximativ 500 milioane de euro.  Pilonii  podului vor avea 204 metri înălţime totală de la partea superioară a fundaţiei şi sunt localizaţi în aproprierea malurilor.  Fiecare pilon este prevăzut cu scări şi lift.

„La turnul de la Brăila, betonarea s-a finalizat în data de 22.12.2020, la cota de + 186 m, urmând ca în maximum 2 săptămani să fie ridicate grinzile de rigidizare. La turnul de la Jijila, betonarea a ajunz astăzi la cota de + 162,5 m (cu un ritm al turnarilor de circa 2 m /24 h)”, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastrucurii Rutiere, pe pagina de Facebook. 

Podul peste Dunăre Brăila Galaţi Tulcea Jijila Smârdan Sursa Leopold Balaes

Podul suspendat peste Dunăre va fi al treilea pod din Europa. Lungimea totală a traseului „Podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila“, cum este numită lucrarea de utilitate publică de interes naţional, este de 23,413 kilometri. 

Acesta este împărţit în două secţiuni: drumul principal Brăila-Jijila şi drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin. 

Podul peste Dunăre Brăila Galaţi Tulcea Jijila Smârdan Sursa Leopold Balaes

Drumul principal Brăila-Jijila are o lungime de 19,095 kilometri, cu patru giratorii şi un nod rutier. Până la km 7+940 va avea două benzi de circulaţie pe fiecare sens, iar de acolo - câte una pe sens. Drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin are o lungime de 4,328 kilometri şi are o bandă de circulaţie pe fiecare sens, cu două intersecţii.  

Va avea o lungime de doi kilometri

Podul suspendat va fi poziţionat pe drumul principal Brăila-Jijila, între km 4+596,10 şi km 6+570,52, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (măsurat de la Sulina). Lungimea sa totală va fi de aproape doi kilometri, mai exact 1.974,30 metri. Dintre aceştia, 489,65 metri reprezintă deschiderea laterală pe malul dinspre Brăila, iar 364,65 metri - cea de pe malul dinspre Tulcea.

Podul peste Dunăre Brăila Galaţi Tulcea Jijila Smârdan Sursa Facebook Asociaţia Pro Infrastructura

De o parte şi de alta vor fi construite două viaducte de acces, fiecare în lungime de 110 metri. Podul suspendat va avea o înălţime de cel puţin 38 de metri de la nivelul maxim de inundaţie al Dunării. Lăţimea totală a podului suspendat va fi de 31,70 metri. 

Podul peste Dunăre Brăila Galaţi Tulcea Jijila Smârdan Sursa Leopold Balaes

Conform proiectului, calea pe pod va avea 22 de metri, fiind alcătuită din patru benzi de circulaţie de 3,50 m lăţime fiecare, patru benzi de încadrare de câte 0,5 metri lăţime, două acostamente de 1,50 metri lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de trei metri.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Noul pod peste Dunăre se ridică, la propriu. Cât au avansat lucrările

VIDEO Cel mai scump pod peste Dunăre creşte. „E fantastic ce se întâmplă“

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite