Ipostază inedită pentru un primar. A interpretat rolul unui militar într-un scurtmetraj

Ipostază inedită
pentru un primar. A interpretat
rolul unui militar într-un scurtmetraj

Marian Dragomir, primarul Brăilei FOTO Facebook/pagina personală

Marian Dragomir, primarul Brăilei, a jucat rolul unui căpitan al Armatei Române din al II-lea Război Mondial într-un scurtmetraj realizat de Studioul Media al Universităţii „Danubius” din Galaţi, în colaborare cu asociaţiile „Romilitaria” şi „Tradiţia militară”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Studioul Media al Universităţii „Danubius” din Galaţi, în colaborare cu asociaţiile „Romilitaria” şi „Tradiţia militară”, a filmat un scurtmetraj privind eliberarea oraşului Brăila de sub ocupaţie germană.

Filmările s-au desfăşurat la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila din Piaţa Poligon, în zona în care a fost comandamentul german din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În scurtmetraj a jucat şi Marian Dragomir, primarul Brăilei.

”Am jucat rolul unui căpitan din Armata Română care participă la ocuparea comandamentului german, arestarea ofiţerilor germani şi eliberarea oraşului de sub ocupaţia nazistă. Nu am fost remunerat pentru această scenetă, dar mi-a făcut o deosebită plăcere să particip la reconstituirea unui fragment din istoria municipiului Brăila”, a declarat edilul.

Primarul Brăilei a stabilit cu organizatorii evenimentului să fie organizat şi la Brăila un festival medieval de genul celor organizate în multe oraşe din Transilvania, în cadrul căruia să fie reconstituite momente istorice.

FOTO Facebook/pagina personală

”Acesta se va desfăşura în următoarele locaţii: Str. M. Eminescu, Grădina Publică, Piaţa Independenţei şi Parcul Monument. Parteneri vor fi Primăria Brăila, Consiliul Judeţean Brăila, Universitatea Danubius, Muzeul Brăilei, Biblioteca Judeţeană ”Panait Istrati”, Asociaţiile <<Tradiţia Militară>>” şi <<Romilitaria>>”, a mai precizat edilul.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Două premii americane pentru un scurt metraj româno-moldovenesc

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările