FOTO Cele şapte chipuri ale Chirei Chiralina. Cum trudesc şapte sculptori pentru a întrupa din marmură arhetipul frumuseţii de pe meleagurile brăilene

FOTO Cele şapte chipuri ale Chirei Chiralina. Cum trudesc şapte sculptori 
pentru a întrupa din marmură arhetipul frumuseţii de pe meleagurile 
brăilene

Tabăra de sculptură din curtea fostului liceu de chimie din Brăila   FOTO Florentin Coman

Ajunsă la cea de-a doua ediţie, Tabăra Interanţională de Sculptură „Nicăpetre” începe să capete anvergura pe care şi-o doresc organizatorii. Anul acesta, au participat cu proiecte mai mulţi sculptori decât la prima ediţie, selecţia a fost mai riguroasă, iar rezultatele se anunţă a fi pe măsură.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cei şapte sculptori admişi în cadrul simpozionului muncesc pe rupte, literalmente, în curtea fostului Liceu de Chimie, actualul colegiu tehnic "C.D. Neniţescu". Capacitatea lor de efort este testată din plin, în condiţiile în care marmura este materialul pus la dispoziţie de organizatori, iar dificultatea prelucrării acesteia este cel puţin dublă faţă de cea presupusă de piatra banală în care s-a lucrat anul trecut.

„Efortul este dublu faţă de anul trecut, nici duminica nu putem lua pauză. Marmura e, într-adevăr, mult mai bună decât piatra de data trecută, dar necesită mult mai multă muncă", spune unul dintre artiştii care a participat şi la ediţia precedentă, ucraineanul Serhii Sbitniev.

Chira Chiralina imaginată de acesta este aproape gata: o femeie frumoasă, cu păr bogat, ce cântă la vioară. Odată finisată, cu siguranţă va bucura privirile celor care o vor admira.


"Veteran" al taberei de la Brăila este şi sculptorul român Dinu Câmpeanu. Făcând o comparaţie cu ediţia de anul trecut, acesta spune că simpozionul de sculptură organizat în oraşul nostru "începe să devină unul serios". "Din punctul de vedere al materialului care ne-a fost pus la dispoziţie, este mult mai bine decât data trecută. Marmura, chiar dacă e mai dificil de lucrat, e net superioară calitativ", ne-a declarat Câmpeanu.

Experienţa îşi spune cuvântul


Şi pentru organizatori, experienţa de anul trecut şi-a spus cuvântul, iar acum lucrurile sunt mult mai legate decât data trecută. Tabăra e finanţată de Consiliul Judeţean, însă Muzeul Brăilei se implică efectiv în derularea proiectului până în cele mai mici amănunte, de la strângerea bucăţilor de marmură ce rezultă în urma procesului de prelucrare până la asigurare tuturor celor trebuitoare artiştilor.

Tabăra de sculptură se desfăşoară în curtea Colegiului Tehnic "C.D. Neniţescu", de pe Şos. Buzăului la fel ca şi în 20015, când, la iniţiativa consilierului judeţean Marian Căpăţână, s-a organizat Tabăra Internaţională de Sculptură "Nicăpetre", tema aleasă atunci fiind "Mitul Pescarului". Autorităţile municipale au decis atunci că vor mai urma încă trei ediţii ale acestei tabere, pe diferite teme relevante pentru istoria Brăilei.

Tema din acest an este Chira Chiralina, iar interesul sculptorilor a fost mai mare decât în 2015. În total, 39 de sculptori din: România, Anglia, Belgia, Bulgaria, Egipt, Germania, Georgia, Italia, Japonia, Kosovo, Letonia, Macedonia, Moldova, Polonia, Rusia, Siria, Slovenia, Turcia si Ucraina au prezentat proiecte care au trecut prin selecţia unui juriu format din specialişti. Cele şapte proiecte selecţionate pentru actuala ediţie aparţin sculptorilor: Dinu Câmpeanu - România, cu lucrarea "Chiralina", Alexey Kanis din Rusia - "Tension", Leonid Kozlov din Ucraina - "Dance of life", Malin Malinov din Bulgaria - "Family", Iurie Platon din Republica Moldova - "Chira Chiralina", Elena Saracino din Italia - "Venus" si Serhii Sbitniev din Ucraina - "Heartstrings". Acestea se arată a fi mai puţin abstracte decât cele realizate în 2015, pe tema "Mitul pescarului".

Restanţele autorităţilor brăilene

Din păcate, autorităţile brăilene nu au reuşit nici până la ora actuală să pună pe poziţie sculpturile realizate anul trecut. O parte dintre acestea au fost luate din curtea fostului liceu de chimie şi aduse pe bulevardul Independenţei, pe tronsonul cuprins între Calea Călăraşilor şi Str. Şcolilor. Aici urmează să fie expuse statuile primei ediţii, însă deocamdată acestea nu au nici postamente şi nici plăcuţe pe care să se specifice numele autorilor şi semnificaţia operei. Viceprimarul Alexandru Jantea spune că încă se mai lucrează la organizarea licitaţiei prin care să se găsească o firmă pentru amenajarea postamentelor.



Sculptorii care participă la ediţia din acest an, mai ales cei care au fost şi anul trecut, au fost neplăcut surprinşi când au găsit operele încă neexpuse corespunzător. "Este cel puţin ciudat că încă nu au fost expuse pentru public. Nu cunosc motivul pentru care se întâmplă asta, însă, cum spuneam, e ciudat că Primăria nu a reuşit să le găsească un loc nici până acum", afirmă Dinu Câmpeanu. "Nu e deloc plăcut să vezi cum o lucrare la care s-a muncit din greu nu este instalată nici după un an de zile", spune şi artistul basarabean Iurie Platon.

Citiţi şi


 

Tabăra de sculptură din curtea fostului liceu de chimie din Brăila   FOTO Florentin Coman

Imagini din aceeasi galerie
  • Tabăra de sculptură din curtea fostului liceu de chimie din Brăila   FOTO Florentin Coman
  • Tabăra de sculptură din curtea fostului liceu de chimie din Brăila   FOTO Florentin Coman
  • Tabăra de sculptură din curtea fostului liceu de chimie din Brăila   FOTO Florentin Coman
  • Tabăra de sculptură din curtea fostului liceu de chimie din Brăila   FOTO Florentin Coman
  • Tabăra de sculptură din curtea fostului liceu de chimie din Brăila   FOTO Florentin Coman
  • Statuile realizate la ediţia precedentă încă nu au fost puse pe postament    FOTO Florentin Coman
  • Statuile realizate la ediţia precedentă încă nu au fost puse pe postament    FOTO Florentin Coman
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările